Despre iubire

Sa fim sinceri si seriosi. Cu iubirea nu te tocmesti. Aici e vorba de singura magie umana, asa ca ori e alba ori e neagra.

Pentru fiecare exista o jumatate care o va face sa vibreze si ii va face fiecare gand sa tresalte la intersectia cu amintirile despre el, sufletul pereche. Notiunea asta de nu e ideala, nici abstracta, ci doar are legatura cu intelepciunea iubirii, trebuie sa-ti dai seama ce reprezinta pentru tine sufletul pereche si daca accepti asa ceva in viata.

Nu e vorba doar sa-ti doresti jumatatea, aici intervine "persoana potrivita la momentul potrivit" sau destinul. Poate ma pot numi o visatoare fara leac si cred ca mi se poate reprosa ca am citit prea multe carti si ca am vazut prea multe filme, dar realitatii ce-i poti reprosa? Oamenilor aia carora nu le pasa de restul, ci doar isi gasesc iubirea unul in ochii ceiluilalt? Sunt aceia ce par lipiti, ce respira parca in acelasi timp, ce stiu sa-si ceara iertare si sa ierte. ce stiu sa zambeasca la incoltirea unu gand simplu, ce stiu ce e iubirea.

Nu poti sub nicio forma sa-i ceri cuiva sa te iubeasca, dar stiu si ca asta e primul impuls... Nu poti sa calci in picioare si sa strivesti inima ce ti-a fost daruita candva, caci iubirea nu e eterna daca nu e ingrijita corespunzator.

Iubirea-i ca o floare ingrijita de doi gradinari, dar care nu are absolut nicio legatura cu filmul indian. Are nevoie de multe, exact ca si o floare daca vrei sa fie frumoasa. Nu trebuie nici s-oo lasi sa moara, dar ai grija nici sa n-o sufoci.

Iubirea nu-i sub vreo piatra, ascunsa in vreo pestera ca s-o cauti ca pe-o comoara. Ea vine cand ai nevoie, nu cand consideri tu ca ai nevoie si pleaca cand o lasi tu, impreuna cu celalalt "gradinar". E o decizie ce va apartine si pe care o luati in mod voit sau uenori, inconstient si involuntar.

Si cel mai important lucru ar fi ca iubirea nu se descrie, caci n-are o forma stricta, ci doar se simte.

Aceeasi banca, in amintire

- Cred ca am stiut dintotdeauna. Pentru unii sperantele sunt doar ca sa fie, dragostea deloc si visurile se sfarama repede sub presiunea lacrimilor.

- Eh, hai ca exagerezi ca esti acum suparata. Stii si tu ca nu e asa. Lucrurile bune exista si soarele este tot timpul undeva, doar ca mai e si luna, mai sunt si norii, ploile. D`asta nimic nu e plictisitor, caci totul se alterneaza...una rece,alta calda.

-Una rece,alta calda zici... Nu ti se pare ca am un singur anotimp? Si nu e unul cald... E unul cu foarte multe precipitatii si-o raceala ma-nconjoara aproape tot timpul. Unde sa mai caut soarele, cand el fuge de mine dupa fiecare nor?

-Vorbesti numai prostii! Ar putea fi mult mai rau. Ce-ai zice daca n-ar mai fi niciun prieten caruia sa-i spui elucubratiile tale? Ce-ai zice daca niciun bebelus n-ar mai rade din toata inima cand il privesti? Ce-ai zice daca norocul nu ti-ar fi zambit la singurul tau vis? Ce-ai zice daca n-ai fi simtit niciodata atatea emotii de care ai avut parte pana acum? Nu te suport cand esti in momentele astea fara rost, mie-mi placi cand esti aiurita, increzatoare, independenta, curioasa, cu toate zambetele-ntrunul, cu ochii sclipitori de viata si cu un bat cu multa vata de zahar in brate.

-Ai dreptate! Uneori chiar am nevoie sa aud lucrurile astea si ma bucur ca esti tu tot timpul alaturi de mine ca sa faci asta de cate ori e nevoie. Multumesc, stiam eu de ce te iubesc...

Banca din acelasi parculet unde vantul nu e rece si fumul capata cel mai bun rost, unde amintirile au fost ravasite de atatea ori, unde toate visele plamadite in realitate s-au transformat. Banca de liceu...

Si mai spune o data

Inceput usor de iarna. Mi-ai furat stralucirea ochilor, ai dat cu multe fraze fara rost si pe care nu le crezi doar iti plac pentru dramatizare... Nu iti fac morala, doar nu te invat eu...Am doar 17 ani, ce poate stii un pui de om? Un pui mah, nu vezi ca nu vreau sa mai cresc?! :">

Rabdarea se invata, si nu neaparat in zeci de ani. Rabdarea se invat din dorinta si din experienta. Calmul vine o data cu aceasta... Si vezi tu nu e imposibil...Doar comunismul te strange, si chiar daca spui ca nu ti s-a imprimat in ganduri, faptele tale denota cu totul altceva.

Si cand te gandesti ca varsta n-are a face cu nimic... Cu dragostea nici atat, cu maturitatea iar nici o legatura, cu bucuria si simplitatea nici n-a avut tangete....Varsta e o constanta necesara, dar care nu schimba cu nimic rezultatele...

Am invatat sa nu te agati de lucruri sau persoane, dar asta nu inseamna ca aplic acest lucru de fiecare data. Am invatat ca sperantele sunt pentru oamenii care doresc, care traiesc si nu au uitat cum e zambetul inocent... Sperantele sunt ceea ce ai nevoie cand nimic si nimeni nu-ti zambeste...

Cine poate sa imi dea primavara dupa iarna grea? Cine stie in ce forma vine dragostea? Cum iti dai seama? Si de ce vine? Catre ce fel de persoane se arata? Nu cumva e perfida si umbla cu scopuri ascunse?

Ti-am spus ca sunt curioasa? Si cuminte... Da, sunt cuminte in limita aparentei, cat si a decentei... Sunt cuminte in limita bunului simt... Si...nesimtita, daca asta intelegi prin sincera si directa.

Totul trece, ca o apa rece... Nu stiu ce e cu rima asta strecurata, dar se potriveste...am parte de muuulta apa rece, dar nimic nu e pentru o vesnicie... Remember that everything ends.

S-a stins totul o data cu focul asta mistuitor. I`a spus multe, si poate nu tocmai bune, dar ajungem noi la final... O sa se-mparta toate!

Weekend de major

Impropriu spus. Primul majorat din clasa. De fapt, am fost doar minori, asta in frunte cu "majorul". Nici macar n-am fost toata clasa. Ideea a fost ca cei care am fost ne-am simtit foarte bine si o sa imi amintesc cu drag.

La 2 in fata la Jiul pentru autocar.

Nu-i nimic ca autocarul a intarziat aproximativ o jumatate de ora si am iesit din Craiova pe la 3 , daca nu mai tarziu. Nu avea nimeni nevoie de un inceput perfect. Mie-mi place imperfectul. Drumul se anunta a fi lung si obositor si nu ne-a inselat asteptarile. Multe opriri, dar am ajuns relativ devreme. In jur de ora 10 eram sositi la Baile Tusnad. Ursul ne astepta exact langa restaurant, dar a luat masa inaintea noastra pentru ca stomacul lui nu ne-a mai putut astepta. Nici stomacele noastre nu au mai asteptat dupa urs, asa ca i-am facut sedinta foto in timpul cinei.

Cine spune ca eram obositi? Nu, nu ne-am culcat sau mai bine spus, Mos Ene ne-a furat pe rand. Am fost copii cuminti...unii dintre noi. Cum copii? Suntem aproape majori. Cum cuminti ? Eh , minteam si eu un pic doar...

Sambata, trezirea initiala... candva devreme...

La 9 trebuia sa fim la restaurant sa mancam micul dejun, dar daca imi amintesc corect am cam intarziat un pic. Aveam si un plan de respectat. Da, da ...un plan. O plimbare la Lacul Sf. Ana si la Rezervatia naturala cu acelasi nume ne astepta imediat dupa ceaiul cald si sandvisuri.

Si am ajuns acolo chiar daca poate nu ne credeam in stare. Acelasi autocar ne-a mai dus cativa kilometrii pana acolo. Nu am ajuns toti, deoarece unii avusesera o "noapte grea". Noi i-am inteles si ei s-au odihnit mai mult sau mai putin.

Lacul ne-a asteptat limpede si de jur imprejurul pontoanelor, o multime de banuti ascundeau zeci de dorinte... Si a mea, la fel ca a altora a ramas secreta. Rezervatia cica ar fi fost mai frumoasa vara, dar noua ne-a placut si in toamna asta tarzie. Rozmarin toxic, plante carnivore si multe, multe scanduri pe care sa calci cu atentie(!).

Pranzul tarziu l-am servit la acelasi restaurant, iar desertul pe malul unei ape linistite la un restaurant cald si primitor. Cei mai buni papanasi pe care i-am mancat, acolo au fost. Si de ce sa mint, dar as mai manca in acelasi loc, cu aceleasi persoane, aceiasi papanasi cu dulceata acrisoara.

Pregatirea pentru seara cea mare!

Daca as spune ca toti eram obositi, garantat nu as minti. Fiecare incerca sa se odihneasca cat mai repede si eficient putea. Putin somn sau poate mai mult, dus fierbinte, cafea....Fiecare incerca cumva.

La 8 jumatate trebuia sa plecam spre restaurant, iar la 9 cel tarziu sa fil acolo. Asta in cel mai rau caz, pentru ca mai mult de 5 minute nu faceam de la cabana pana la restaurant.

O mica -mare incurcatura cu un portofel ametit ne-a cam dat peste cap planurile tuturor, iar asta nu prevestea nimic bine(normal). Dar stiti cum e, totul e bine cand se termina cu bine, iar la noi chiar asa a si fost.

Pana la 5 dimineata petrecerea ne-a tinut de urat, paharele le-am reumplut, dansuri am amestecat, rasete am imprastiat, poze am facut, tort delicios am devorat ...A fost frumos.

Duminica.

Eee, ce sa spun... A fost mai greu cu trezirea indiferent la ce ora te culcasei. Sa spunem ca am incercat sa mai recuperam in autocar, dar opririle agentilor de politie nu ne-au ajutat ... Alegerile prezidentiale in Romania, ceea ce face normal un asemenea fenomen.

O oprire la Bran ne-a trezit pe toti si ne-am relaxat plimbandu-te printre tarabe ori facand cunostinta cu groaza.

Mie una mi s-a parut mai scurt drumul inapoi si am ajuns devreme in ciuda atator opriri fortate.

Toate ca toate, ce a fost frumos s-a terminat, scoala a reinceput, insa gripa porcina ne-a trimis acasa. Speram sa fim toti sanatosi, ca in final asta conteaza cel mai mult.

I don`t believe you

Si stiu ca prin comportamentul asta nu recapat nimic, dar nu pot sa gandesc. Vreau si atat! Vreau repede...Si vad si simt ca nu se poate, dar vreau...

Ok, prostia mea, dar nu suport sa joc dupa regulile nescrise ale unor jocuri tampite.

Daca mi-e dor fac cum ma taie capu`, nu conteaza ca si plang.... Sau poate nu sunt lacrimi, ci doar ....Sunt lacrimi :)

Au fost atatea greseli si abia acum imi dau seama de ele...Dintotdeauna.

Stii...durerea asta ciudata ma face sa nu gandesc, doar sa ma doara...

Vreau o ciocolata mare, sau mai bine o tarie :). Ciocolata m-ar fi facut un pic mai fericita, dar mai bine sa uit...

Si as vrea sa uit la nesfarsit...

Intotdeauna m-am pus in situatii penibile, pentru ca mie nu nu se pareau penibile, ele pareau asa pentru restul lumii....Pentru mine erau doze de curaj... Si le foloseam, din plin....Dar au fost interpretate penibilitati...asa cum era de asteptat.

Zii tu cum sa fac sa-mi fie bine? Cum sa recapat ce vreau? Eu am incercat ca oarba, cu ce mi-a venit mai rapid...si logic ca nu a mers...

E penibil pana si postu` asta, dar altu` de unde daca mintea mea refuza orice...

Ganduri imperfecte

Am pornit cu o duzina de vise ca sa raman acum fara niciunul. Si m-a si atentionat cineva sa am grija de ele ca poate raman fara.

Am intrat cu capu`nainte si m-am cam lovit. A durut mai mult la inceput, acum doar ignor si ma afund in lucruri care odata imi faceau placere.

Nu trebuia sa se intample asa, terbuia sa raman copil inocent si caruia nu ii pasa de nimci doar ca sa le arat tuturor ca se poate, dar i-am pierdut pe cei ce odata ma sprijineau. Asta nu trebuia sa fie un impediment, ci doar un hop de trecut...

Ati castigat, e inutila batalia ori razboiul... Visul e inexistent si incapabil sa ma mai faca sa zambesc. El ma mai face sa zambesc, dar nu mai vrea... As vrea o explicatie, dar si de ea mi-e frica. Asta e partea cea mai urata, mi-e frica de prea multe lucruri. Gen prea multi de bau`bau si n`are cine sa ii alunge. S-au dus cosmarurile noptii, inlocuite de cele ale zilei.

Pierd la propriul joc.

Ar fi mai usor daca as uita de mine in bratele lui... Si sa visez la aproape, dar e cam greu, nu imposibil. Cuvintele gen niciodata sau imposibil nu-si au rostu`, doar intaresc o afirmatie, dar pe cat de puternica o fac mai neadevarata.

Mi`e dor. Imi place ca totul a fost treptat, n-a mai fost o harababura totala. Au fost fluturasii de la inceput pana la sfarsit. Doar sfarsitul l-as mai prelungi, nu l-as schimba. In rest a fost al naibilui de imperfect. Ador imperfectul, si pe el...

Cu dus si-n ntors

E adevarat ca nu stim sa apreciem ceea ce avem... Se intampla des si cu totii o facem. Ma indoiesc ca exista cineva care sa nu fi gresit, sa fi apreciat ce avea si sa nu aspire undeva, unde isi doreste. Suna urat ca nu stim sa apreciem ce avem... E mai usor de digerat daca spun ca ne lasam oribiti de iluzii vechi, intiparite si visam in perspectiva, iar ceea ce e sub nasu` nostru, aici aproape il tratam ca pe ceva neglijabil.
SI in tema asta dispun de o multime de expresii auzite de ici, de colo si culmea surprizei (sau nu!) sunt adevarate... Chiar daca recunoastem sau nu...


Greseala principala a fost neincrederea cu care am trata. Ma obisnuisem sa nu cred, sa fiu mintita, iar cand inocenta mi-a zambit n-am stiut in ce sa ma incred: in experienta sau in ceea ce inima mea vedea. Si-am ales prost... Sunt om si am gresit. Poate data viitoare... Data viitoare voi dispune de alte ganduri, alte sentimente si voi face alta greseala.

Ne place sa suferim. Ne-am obisnuit ca dorintele cele mai mari le obtinem in timp, cu truda, cu suferinta, iar ceea ce e usor de obtinut e o iluzie, ascunde o farsa pentru a ne face rau, sa nu fie bine in final. Ne e teama. Poate d`asta. Nu vrem sa calcam gresit, sa "ne luam teapa", n-ar fi drept...
Ce e simplu nu mai are niciun farmec. La ce bun sa mai ai parte de ceva daca n-a fost prin munca grea?! E cu dus si intors... Si fiecare crede asa cum ii place sau crede dupa cum a patit-o...

Si acum...Acum nu vreau nici da, nici ba. E cu dus si-ntors. Presupun ca am gresit la momentu potrivit, am vazut ceea ce trebuia sa vad in doi ochi negri, ce am cautat sa vad. Ceea ce e bine.
Nimic nu-i pentru eternitate, ci doar pentru un timp suficient cat sa inveti. Si acum aveam cateva "lectii" bine pregatite si "temele" au iesit mai bine doar ca m-am pripit... Nu doar teoria aplicata e suficienta. Curiozitatea mi-e specifica si uneori e buna, dar de cele mai multe ori nu. Degeaba "teoria aplicata" era buna, daca erau curiozitatea si nerabdarea mai puternice. Curiozitatea a omorat pisica, iar in cazul asta...

Poti sa minti, dar fa-o cu cap si frumos. Nu imi spune ca nu-ti place sa suferi ca sa ajungi la ceva. Ai crede ca n-ai meritat... Stii pe cineva multumit? Nici eu, si tocmai d`asta am calcat stramb si eu...