Vinovat

Încerc să nu existe timp pentru dor. El doare...dorul. Am descoperit antidotul pentru a mi te scoate din minte. La aproximativ două săptămâni după...dezastru. Mă săturasem să doară fără scop, fără cauză, fără tine. Folosesc antidotul şi acum. În doze din ce în ce mai mari. Munca ce îmi înăbuşe timpul se măreşte.

O prostie! Ce e cel mai greu în momentul de faţă este confuzia. Îmi dă cele mai mari bătăi de cap. Ce e mai aiurea e că totul se petrece în mine. Parcă am trăit totul singură. Tu nu mai ştii nimic. Absolut nimic...despre mine. Dacă ţi-ai aminti ar fi altfel. Garantez! Dacă mi-ai citi gânndurile mascate pe-o bucatâ din infinitatea HTML-ului ai crede că am probleme grave cu capul. Şi eu cred asta uneori. Gândesc complicat. Sunt dificilă... Şi da, chiar gândesc mai mult decât trebuie...

Încă dau vina pe poveste. Ea este de vină că mi-am retras scutul de protecţie şi m-am lăsat rănită. Şi tu eşti vinovat. Tu m-ai făcut să mă îndrăgostesc...Sau erai doar tu (d)in poveste?

Singura mea speranţă se leagă de încă un început. Unul nou. Ceva caracteristic mie, de altfel. Nu sunt capabilă de a-mi recunoaşte greşelile şi de a şterge cu buretele perioadele sărate sau tăioase. Nu sunt capabilă nici să învăţ să fac asta. Am încercat şi nu cred că are rost să mă prefac... Nici măcar nu sunt capabilă să iert...N-am fost niciodată şi nici nu sunt.

Am întrebări cărora le-am tot găsit răspunsuri şi te acuză. Toate răspunsurile! Te declar vinovat... Îţi acord totuşi un minim de inocenţ㪠poate te-a depăşit noul şi frumosul, cum m-a depăşit pe mine.

Singura mea dorinţă e să dispară confuzia! Îmi îngreunează alegerile şi mai ales comparaţiile.. Şi totuşi, e mai bine să fii tu cel vinovat!

Speranţe, speranţe

Ştii de ce ne maturizăm şi pierdem savoarea inocenţei? Dezamagirile, eşecurile ce vin şi ne fac să fim mai realişti şi nu neaparat optimişti sau încrezători. Astea sunt de vina...

Motivul ăsta stă la temelia faptului că prima iubire, cea inocentă, cu fluturaşi şi brotăcei, cu aşteptări şi emoţii este cea mai frumoasă. Iubirea din adolescenţă va rămâne mai parfumată în amintire decât cea cu soţul...poate. Prieteniile adolescenţei vor avea amintirile mai calde, decât cele de complezenţă, birou, studii nu ştiu de care...Ori poate mă înşel.

Melancolia...Nu mai sunt ce-am fost. Mă entuziasmam uşor şi frumos, iar acum.. Acum nu mai pot. Nu e că nu vreau, dar învăţăturile trecutului sunt repetate bine şi nu îmi dau voie...

Până la urmă şi maturitatea asta trebuie să aibă ceva frumos... Nu? Măcar rămăşiţele copilăriei pe care nu vreau nici de bună, nici de nebună să le las..

Speranţa rămâne oricum, într-o formă din ce în ce mai mică, odata cu trecerea timpului, însă măcar nu piere. Uite un lucru bun!

De fapt, dezamăgirile mele pornesc din societate, omenire... Nu mi le creez, nu sunt chiar responsabilă pentru ele. Poate vina mea e că îmi doresc să cred în oameni, încât îmi pierd capul. E greşit...văd apoi, însă sentimentul căpătat nu valorează puţin, ba chiar de nepreţuit.

Curajul meu e doar la început, după dezamăgiri se pierde. Într-un fel se evaporă... Cred că se îndoaie şi se ascunde. Se consideră într-adevăr nefolositor... Sper ca ochii mei să aibă mereu curajul să fie aşa previzibili şi să îmi arate adevăratele emoţii...

Mi-e dor! O spun din nou, iar cu lacrimi în ochi, dar asta simt. Mi-e dor de amintirile purtate frumos şi simplu de inocenţă. mi-e dor de linişte şi de iubire simplă. Mă voi linişti într-un final şi voi recunoaşte mai bine răul. Îl voi alege şi... şi poate-l voi păstra...Doar ca să îl fac să sufere pentru ce mi-a împărtăşit.

Sunt al naibii de sigură că într-o zi frumoasă -pentru că aşa vreau eu- îl voi face pe "Te iubesc" din Bau bau în Făt Frumos. Inocent, nu?

This Christmas

Filme, 12 ore de somn, filme, vise, ceai in loc de vin fiert ca cica n-am voie ca-s minora, portocale, filme, foc, zapada, gheata, somn.

Asa e Craciunul meu si sincer anul asta nu l-as schimba cu altul. Am fost obosita, acum m-am mai relaxat. De fapt, am lenevit si nu-mi pare rau. Mai am cel putin o saptamana de trandaveala.

Vroiam sa ii fac o scrisoarea Mosului, ca cea de anu` trecut, cu multe dorinte pentru mine si pentru ceilalti. Vroiam, dar nici pana acum n-am mai reusit. Mi-e teama. Mi-e teama, pentru ca pe cele de anul trecut le-a indeplinit si stiti ca e vorba cu "Ai grija ce-ti doresti ca ar putea deveni realitate". Daca ce-mi doresc eu e doar ceva de moment? Mai stau sa am gandesc. O fac in Ajun si i-o pun sub brad, iar cand vine o ia si o citeste si are el grija de ea.

Complicat si cu dorintele astea... Mi-as dori atatea... si nimic.

Oricum cred ca anul asta Mosu` n-o sa mai imi indeplineasca dorintele, am dezamagit multe persoane... sau mai mult pe mine...

Spuneam ca m-am schimbat si asa e, dar nu e bine asa... Am gresit mai mult decat inainte si poate ca-mi pare rau... Si nici asta nu e bine, nu trebuia sa imi para rau de nimic. Si poate eu sunt singura care inteleg, desi sper ca nu... As avea nevoie ca cineva sa inteleaga, sa ma inteleaga...

La naiba, iar am stricat si postul asta... Doar defulari, doar nervi imprastiati si pic de inspiratie.

Imi place aroma de dor ce o are Craciunul asta, imi place mirosul de scortisoasa cu amintiri presarate. Ca sa il fac imperfect, as avea nevoie de nerabdare, de curiozitate in asteptarea unui cadou nestiut. am crescut, gata cu cadourile magice... Magia mi-o fac eu cand am nevoie sau cand o primesc in pliculete de fericire de la o persoana careia ii pasa.

Sarbatori fericite!