RSS

Facute si nevrute


Din categoria plecari si intamplari. Stiu, v-am obisnuit cu un gen de depresie. M-am obisnuit si pe mine, dar pe voi?!

E imposibil sa nu mi se intample ceva demn de mentionat cand plec de acasa. Am un magnet pentru lucruri aiurea sau poate doar ciudate.

Plecam de la Alexandra si m-am gandit sa o iau pe scurtatura, printre blocuri. Stiam drumul ca doar statusem de atatea ori pe bancutele de acolo, si in leagan nu mai spun. Ce sa faci...copil.

Si mergeam eu cu geanta pe umar si cu plasa intr`o mana( plasa avea o cutie de pantofi, adica avea cutia cu pantofii mei! ). La un moment dat, o tanti mai durdulie, la vreo 40 de ani si ce sa zic...tiganca. Asta era, ce sa ma mai ascund dupa un deget, doua. Si culmea norocului( asta e facuta de mine, sa nu prind pe cineva ca plagiaza ca nu stiu ce ii fac. ), tanti cu baticu` in cap gaseste o verigheta de aur exact in fata mea. Exact, culmea norocului! 

Am mers mai departe, ce era sa fac? Sa ii dau un cap ca de fapt verigheta fusese in fata mea? Neaaa, am mers...asta e. 

- Domnisoara, domnisoara...

-Da...

-Doamne ce-am gasit... Pacat ca-s pocaita...

-?(ce dracu o vrea?!!)

-Auzi, tu porti asa ceva? E cumva din aur?
-Da, e din aur. (stiti ca nu pot sa mint oameni nevinovati. De fapt mint, pot sa mint, dar nu pe cei prosti ca nu e nevoie).

-Aoleeeo...ce ma fac, ca-s pocaita...si noi nu purtam, n-avem voie. Tu porti?

- Da, da, port. (si am inceput minciuna, pentru ca eu nu suport sa vad aur pe mine)...Eu nu-s pocaita.

- Si nu vrei sa ti-o dau? Imi dai 200 de mii pe ea? Ca nu am ce sa fac cu ea, si sa am si eu sa cumpar la copii o paine, ceva de mancare ca nu am nici eu bani...

-Poi stiti... nu mai am bani. Imi pare rau... (si-a inceput vrajeala)

- Aoleooo...ce ma fac...Dar in plasa ce ai?

-O cutie..

-Si ce e acolo?

-Pantofi...(doar n-o vrea sa ii dau pantofii MEI)

-Hai da-mi si pantofii..acum asta e..

(parca trebuia sa le dea de mancare copiilor, pantofii mei nu-s din piele... blugu` nu se mananca, nu? )

-Poi nu pot sa ii dau, ii am primiti de majorat, de la o prietena buna. (probabil ma simteam prin 2010 asa)

-Aoleeeoo...ce facem acum? Chiar nu ai bani?

-Mai am decat vreo 50 de mii...Imi pare rau...(in gand: sper sa tina, sper sa tina...)
- Aoleooo...hai da-i si pe aia...off

(Bingoooooo!)  deschid portofelu... In buzunaru` cu hartoage, bilete de tren...plus banii rest de la taxi.(ah..ce inspirata sunt uneori)

Tanti da repede sa se uite in portofelul meu.

-Da` ce mai ai acolo? Bonuri de masa, ai?
-Nu, nu, doar facturi si un bilet de tren.

-Da si biletu de tren, e bun si ala...

Cred ca trebuie sa mentionez ca era un bilet compostat de la tara spre Craiova si nu avea absolut nicio valoare. Imi pica fisa si zic...

-Luati-l...

-Si e bun? Pana unde merge?
-Poi prin judetul Olt, cam asa...(oops???!)
-Aaaa..si mai departe nu?

-Ba daaa...pana la Bucuresti.(doamne, de unde am scos-o?)

-Bine..gata, ia-o.

Si am plecat...socata, bineinteles.

Poate mi s-a parut am zis, dar nu ...verigheta era in palma mea. Poate o avea vreun blestem? Nu-i nimic, o schimb eu repede la amanet. Rusinos din partea mea, dar nu are nimic gravat pe ea..un nume, ceva. Imi pare rau..sau nu. Si daca e un semn sa ma marit? Poi daca e asa, e un semn tampit pentru ca-s tanara si la liceu. Destinul sa se uite-n buletin!

Pentru moment nu vreau sa mai plec de acasa, sunt ca satula de intamplari "magice". Parca totusi as mai respira.