RSS

Nimic e de la ceva


Nimic nu e cum imi doream. Pare ca s-au implinit multe, pentru ca asa s-a si intamplat, dar absolut nimic nu e cum imi imaginam.

Credeam ca imi lipseste un singur lucru pentru a fi indragostita, cand eu eram si singura extrem de indragostita de ...nimic. Nu aveam nevoie nici macar de nimic si radiam de fericire. Imaginatia imi hranea orice, visele mele multe si se pare ca nu degeaba erau de ajuns pentru a-mi aduce un zambet pe fata.

Poate ca asa e pentru toti adultii. Pornesti cu vise multe pe un drum lung si obositor, dar care nici nu conteaza datorita fericirii de la capat si pe masura ce inaintezi iti dai seama ca ai lasat adevarata fericire in urma, dar ca nici macar nu te poti intoarce.

Poate balivernez sau filozofez (!) , dar stiu ca am dreptate, doar invat pe pielea mea.

Nu m-am crezut niciodata buna la acel ceva, dar sa zicem ca nici proasta. Se poate sa ma perfectionez, dar nu am de ce. Nu stiu motivul. 

Sunt prea multe si poate d`asta mi se "inverzesc" ochii. Nu mai pot nici eu sa le descurc. Am zis mereu ca pot sa scap, si de fapt mereu am fost scapata temporar de tot. Sunt mult prea multe si daca las toate amintirile gri sa ma invadeze mi se face frica pentru ce va urma.

Nici nu stiu de ce am nevoie sa imi revin, poate e doar o stare trecatoare, desi revine mereu fara sa ma lase sa urlu de fericire.

Mi-au spus toti ca o sa fie bine, dar asta e cliseu si o stiu si ei prea bine. N-am nimic ...si nu ma refer la starea mea ca e limpede ca se intampla lucruri.

N-am nimic...la general.

Imi pierd spontaneitatea si increderea. Pierd copilul din mine si el e totul pentru visele mele.

Nu...se poate nimic, niciodata asa cum vreau. Nu vreau sa ma mai lovesc de pereti ca ma doare capul prea mult...deja. Si cand te gandesti ca e doar inceputul...!?

Ce as putea face?