RSS

Locul meu


E acelasi loc cu soare. E locul planurilor de toate genurile. E locul cu multe bancute, o catedrala si vise...
Am inceput acest loc pentru a vinde vise si nici macar nu v-am spus de unde le iau si le gasesc atat de multe... Pentru unii e imposibil. Desi le-as vrea doar pentru mine, nu pot niciodata sa le pastrez. Simt nevoia sa le vand, sa la targuiesc.

In fiecare an, in fiecare anotimp am trecut prin parculet. Am stat pe a doua sau a treia banca de pe prima alee. Mereu am vrut sa vad ce numar are, dar numerele sunt pentru adulti, iar parculetul e locul meu de copil mai mare. Rutina imi displace, asa ca e normal ca am mai schimbat banca, mai ales in ultimul timp, dar banca de pe prima alee ramane favorita mea. Pastreaza cele mai tainice secrete, cea mai ciudata iubire, cele mai sfarsite prietenii.

Catedrala e singura legatura cu Dumnezeu care imi place. Niciun alt lacas de cult nu imi inspira incredere. Nu mai am incredere in oameni, iar cand simt ca nimic nu are logica ma duc 5 minute acolo si incerc sa ma linistesc. Intotdeauna ajuta...

Cand nu stiu ce as putea face, cand astept ceva, pe cineva, cand vreau sa imi limpezesc dezordinea din ganduri ma duc in parculet si stau pe o banca ce tainuie multe. Ma uit la lume, analizez, ma gandesc la mine, imi aduc aminte tot ce nu vreau si tac... E singura tacere ce imi place.

Pe aleile parculetului nu m-am impiedicat niciodata, desi e specialitatea mea. Nu mi-a fost niciodata teama de intuneric acolo, pentru mine e ceva dintr-un basm. Apropo de basme, inca imi plac. Stiu ca am crescut, dar oamenii mari colectioneaza, chestii de exemplu. Daca eu ma fac un om mare o sa colectionez vise, basme si amintiri. Cand eram mai mica eram mai adulta ca acum, colectionam bani vechi.

Colectia incepe cu parculetul. Locul amintitlor depanate, secretelor impartasite, planurilor impachetate si privirilor inocente. Cu riscul de a ma ascunde in lumea amintirilor cand imi va fi mai greu, las totul in cuvinte. Imi vor fi de mare folos mai incolo...