RSS

Prima data cand....

Am primit o leapsa de la Simplu si cica trebuie sa spun ce am facut pentru prima data si alte detalii despre "prima data".


Prima zi de scoala a fost foarte asteptata. Cred ca am fost primul copil care s-a trezit cu zambetul pana la urechi, gata sa isi puna uniforma si sa meaga la scoala. Obiceiul asta a durat doar un an, in ziua de azi... :-"

Prima oara cand m-am mutat a fost pe la vreo 9 ani si ma mutam din Berceni in ... nu mai retin:)). Imi parea rau de absolut tot ce lasam acolo, dar nu am fost extrem de afectata. Pe urma au urmat altele...

Prima operatie si singura de pana acum a fost in clasa a7a si sper sa nu mai calc in vreun spital pentru asemenea ocazii. :-ss

Prima de zi de liceu. Asta chiar mi-a placut. A fost prima zi dintr`un nou inceput, cum imi place sa spun. Sunt multe amintiri inca din prima zi.

Nu prea le retin p`astea cu "prima oara". Le-am simtit la momentul lor si imi mai aminesc cateodata, dar...


Dau leapsa mai departe lu` Tavi, Kidului, lu` Ale, Andrei, Denisei si Deliei.

Vis


Un tren spre iarna si spre sperante sparte. Nestiinta si lipsa de experienta.
Nu gaseste nimic. Doua bilete fara folos. Un rus glumet cu respect pentru acel ceva.
Inceput de octombrie. Drumul spre necunoscut e invaluit in fulgi de zapada, in fulgii lor, nu ai ei.
Totul pare ciudat, dar normalul se poate ascunde printre anormal cu putina vointa.
Verde. Verde ciudat, de o nuanta inchisa. Ochi in doua nuante. Acelasi verde si vesnicul caprui.
"Ai ochi frumosi..."
Si el, dar nu trebuie sa i se spuna. Cu siguranta stie, iar ea nu trebuie sa dea dovada de niciun strop de slabiciune.
Fiecare are un scop voit sau neasteptat. Unii merg mai departe, iar altii pana la capat. Biletul spre fericire are mai multe cartoane dreptunghiulare de clasa aII-a.
Acidentul e departe in amintire. Fulgii i-au impaienjenit ochii amintirii.
Ea nu pare singura, dar se comporta ca si cum.
Nu e la jumatatea drumului, dar s-a oprit...


Atat. Confuz, dar e vis. Si il dau, mie mi-a ajuns... E maleabil, se muleaza dupa personalitate...cred.
Cine ce imi da pe el?
Licitatia incepe de la un zambet .

Reteta mea din ...bucatarie?!


Poate e vina mea ca imi dau seama mai tarziu decat ar fi cazu` sau poate asa trebuie sa fie.

Ceva spontan, ceva dragut si ceva din suflet. Le-am luat si astept sa vad ce iese. Produsul o sa fie ceva dulce si ceva cu praf de amintiri.

Te-ai indragostit vara, asa-i? Tu ai spus ca nu mai vrei, dar ai vrut esente de fericire pentru o noua reteta. Nici eu nu am stiut cum sa fac, si chiar mai lucrez la reteta. Am tot stricat-o...

E acea reteta diferita si la fel, a tuturor. Nu tine de nimeni si de nimic, poate doar de tine...

Un loc special pe post de amintire, un loc simplu,un loc ce iti aminteste doar tie...

Se face greu...

Se adauga si Indiferenta...in cantitati diferite si la timpul nepotrivit. De ce? Pentru a verifica consistenta aluatului.

Nu stiu ce trebuie sa pun, ti-am zis ca o stric mereu ca pun ceea ce nu trebuie,dar sa stii ca invat si data viitoare nu mai pun asa mult..sau chiar deloc.

Am gasit o reteta acum, in biblioteca sufletului Lui si o incerc. Am stricat-o mai de la inceput cu Nerabdare, dar cica se repara cu Atentie si un pic de Rabdare. Incercam...

Mie mi se pare ca atunci cand mi se strica prajitura asta miroase ciudat. Nu neaparat urat, dar nu e  placut oricum... Am descoperit ceva pentru Mirosul asta. E un "antidot", e plin de Nesimtire si Egoism. Stiu ca miroase puternic si asta, dar e chiar bun.

Mie imi intarzie ingredientele, dar am un sfat: "Gatiti singuri! Nu lasati lumea sa se bage in bucataria voastra...se baga unde nu le fierbe oala..."

Premiu

Hehe, am castigat un premiu :D

Ce? Nu credeti ca as merita ? Poi aveti dreptate, dar se poate spune ca Blogu` meu a castigat un premiu. Sac, acum sa mai zica cineva ceva...

Acesta este, si vine de la Simplu. Cica trebuie sa il dau mai departe si asa o sa si fac, doar ca intampin o oarecare problema. Regula spune ca ar trebui sa dau premiul mai departe altor 10 persoane, doar ca la mine vor fi mai putini. Nu cred ca o sa imi ia Simplu premiul:"> .

Asa, si acum sa inmanez minunatul premiu.

1. Just Words

2.Andra

3.RatonRabatabil

4.LSD

5.Denisa 

6. Ale

7.Ioana

8.Blue

...si cam atat.

Stati ca cei de pe "lista" nu isi primesc premiu si gata. Au de indeplinit niste cerinte :P .

1 - sa afiseze premiul.
2 - sa posteze link-ul celui ce le-au acordat premiul.
3 - sa premieze alti 10 blogari la randul lor.
 

Eu am premiat decat 8, acum premiati voi.

Intrebare ?


Cand nu mai sti ce s faci si iti trebuie neaparat o solutie, ce faci?

Cand iti dai seama ca nimic nu e in ordine, ce inseamna?

Cand vrei sa opresti totul si nu poti, mai poti sa respiri?

Cand suspinele si lacrimile ti se instaleaza repede pe fata, unde gasesti blandetea unui zambet?

Unde pleci cand nu ti-a mai ramas nimic?

Cine e langa tine cand totul se desprinde din realitatea infantila?

Cand stii totul, de unde mai gasesti curiozitate?

Cand nu mai poti sa crezi, cine iti mai da speranta?

Cand ai multe intrebari, cine stie sa iti raspunda la toate?



Facute si nevrute


Din categoria plecari si intamplari. Stiu, v-am obisnuit cu un gen de depresie. M-am obisnuit si pe mine, dar pe voi?!

E imposibil sa nu mi se intample ceva demn de mentionat cand plec de acasa. Am un magnet pentru lucruri aiurea sau poate doar ciudate.

Plecam de la Alexandra si m-am gandit sa o iau pe scurtatura, printre blocuri. Stiam drumul ca doar statusem de atatea ori pe bancutele de acolo, si in leagan nu mai spun. Ce sa faci...copil.

Si mergeam eu cu geanta pe umar si cu plasa intr`o mana( plasa avea o cutie de pantofi, adica avea cutia cu pantofii mei! ). La un moment dat, o tanti mai durdulie, la vreo 40 de ani si ce sa zic...tiganca. Asta era, ce sa ma mai ascund dupa un deget, doua. Si culmea norocului( asta e facuta de mine, sa nu prind pe cineva ca plagiaza ca nu stiu ce ii fac. ), tanti cu baticu` in cap gaseste o verigheta de aur exact in fata mea. Exact, culmea norocului! 

Am mers mai departe, ce era sa fac? Sa ii dau un cap ca de fapt verigheta fusese in fata mea? Neaaa, am mers...asta e. 

- Domnisoara, domnisoara...

-Da...

-Doamne ce-am gasit... Pacat ca-s pocaita...

-?(ce dracu o vrea?!!)

-Auzi, tu porti asa ceva? E cumva din aur?
-Da, e din aur. (stiti ca nu pot sa mint oameni nevinovati. De fapt mint, pot sa mint, dar nu pe cei prosti ca nu e nevoie).

-Aoleeeo...ce ma fac, ca-s pocaita...si noi nu purtam, n-avem voie. Tu porti?

- Da, da, port. (si am inceput minciuna, pentru ca eu nu suport sa vad aur pe mine)...Eu nu-s pocaita.

- Si nu vrei sa ti-o dau? Imi dai 200 de mii pe ea? Ca nu am ce sa fac cu ea, si sa am si eu sa cumpar la copii o paine, ceva de mancare ca nu am nici eu bani...

-Poi stiti... nu mai am bani. Imi pare rau... (si-a inceput vrajeala)

- Aoleooo...ce ma fac...Dar in plasa ce ai?

-O cutie..

-Si ce e acolo?

-Pantofi...(doar n-o vrea sa ii dau pantofii MEI)

-Hai da-mi si pantofii..acum asta e..

(parca trebuia sa le dea de mancare copiilor, pantofii mei nu-s din piele... blugu` nu se mananca, nu? )

-Poi nu pot sa ii dau, ii am primiti de majorat, de la o prietena buna. (probabil ma simteam prin 2010 asa)

-Aoleeeoo...ce facem acum? Chiar nu ai bani?

-Mai am decat vreo 50 de mii...Imi pare rau...(in gand: sper sa tina, sper sa tina...)
- Aoleooo...hai da-i si pe aia...off

(Bingoooooo!)  deschid portofelu... In buzunaru` cu hartoage, bilete de tren...plus banii rest de la taxi.(ah..ce inspirata sunt uneori)

Tanti da repede sa se uite in portofelul meu.

-Da` ce mai ai acolo? Bonuri de masa, ai?
-Nu, nu, doar facturi si un bilet de tren.

-Da si biletu de tren, e bun si ala...

Cred ca trebuie sa mentionez ca era un bilet compostat de la tara spre Craiova si nu avea absolut nicio valoare. Imi pica fisa si zic...

-Luati-l...

-Si e bun? Pana unde merge?
-Poi prin judetul Olt, cam asa...(oops???!)
-Aaaa..si mai departe nu?

-Ba daaa...pana la Bucuresti.(doamne, de unde am scos-o?)

-Bine..gata, ia-o.

Si am plecat...socata, bineinteles.

Poate mi s-a parut am zis, dar nu ...verigheta era in palma mea. Poate o avea vreun blestem? Nu-i nimic, o schimb eu repede la amanet. Rusinos din partea mea, dar nu are nimic gravat pe ea..un nume, ceva. Imi pare rau..sau nu. Si daca e un semn sa ma marit? Poi daca e asa, e un semn tampit pentru ca-s tanara si la liceu. Destinul sa se uite-n buletin!

Pentru moment nu vreau sa mai plec de acasa, sunt ca satula de intamplari "magice". Parca totusi as mai respira.

Spre mai bine inchin un pahar


Facem. Facem de toate, mintim, furam, inselam, iubim, amagim, fugim... si multe altele. 

Am mai spus ca nimic nu e in ordine, desi pare mai bine ca niciodata si totusi eu vreau sa fug. Da, stiu ca nu e bine. Stiu ca nici nu o sa rezolv nimic, ca nu e o atitudine matura, dar iti scapa un detaliu. Nu vreau sa fiu matura, nu vreau mai multe responsabilitati, vreau sa fiu copil si sa fug.

Din pacate ma comport ceva mai matur si ma supun responsabilitatilor si nu fug. Unde as fugi?

E simplu. Cat mai departe, unde nimic nu conteaza pentru mine, unde nu am amintiri, unde nu cunosc nimic, unde nu deranjez, unde as gasi libertatea. Nu e capatul lumii, dar nu se poate. Poate nu acum... mai vedem.

Sa dau din nou vina pe stare? Sa fie doar o stare ce imi aduce aminte de lucrurile vechi?
Si credeam in multe... si credeam fara sa vad realitatea... si nici nu imi pasa. 

Ehe... credeam in iubire... s-a stins orice, chiar si speranta ca exista. Credeam in prietenie, dadeam orice pentru ea... acum e ceva ce umple un spatiu, un timp, o dorinta. Credeam si in noroc, poti sa crezi una ca asta? Credeam in sansa, in bunatate, in viitor si acum le-as arde pe toate si le-as arunca in mare, dar nu pot pentru ca nu e marea aproape...

Simteam ca lacrimile fug si o sa ma lase speriate de lucrurile bune, dar ele stiau ca intotdeauna lucrurile bune nu sunt altceva decat masca lucrurilor rele.

Cand dorm mi-e bine. Doar cand dorm mi-e bine de fapt. Am tot ce vreau. Zambet de vara, un El cu multiple defecte adorabile, niste ele sincere si un mic colt de rai patat cu pacate de incepator.

Am noroc ca e vacanta si pot sa dorm mult... asadar mai exista o mica farama de speranta ca poate totusi exista cate ceva.