RSS

Caracteristic


Limitele imaginatiei mele nu sunt trasate corect. Imaginatia mea se intinde de la o extrema la alta, de la paranoia, la naivitate acuta.


Cred in lucruri imposibile, in oameni mai buni, in lucruri corecte si in fapte meritate. Si...stim bine ca asa ceva nu prea exista, doar ca eu cred in continuare. Sunt paranoica si exagerat de pesimista chiar si cand totul e simplu, doar pentru a-l complica.


Imi aleg persoanele total nepotrivite si ma indragostesc. Intr-un fel realizez greseala, dar cred in schimbare, cred in ... NIMIC, caci asta primesc in final... Nu prea invat din greseli, dar sper si in schimbarea asta. Ca sa privesc cu optimism pot spune c am speranta, e si asta un aspect.


Am momente cand totul mi se pare atat de simplu, de frumos si de perfect. Imi dau seama de orice, nimic nu mi se mai pare imposibil, un zambet se lipeste rapid pe fata mea, dar sunt momente scurte din pacate si le uit cand am nevoie de ele.


Urmatoarele saptamani sau zile banuiesc ca vor fi ceva mai grele. Ma vor invada amintirile si o sa cad in plasa lor cu usurinta, dar de data asta m-am saturat, simt ca am gresit prea mult si ca doar asa voi indrepta totul in privinta mea...
P.S. A fost Valentine`s Day. Dragut, inca imi doresc floarea aia. Ori broscuta?


In castelul meu din vis, unde e soare de mai cu flori parfumate exista si un print caruia ii plac complexitatile mele, si toanele si figurile s toate chestiile ciudate. Ciudat, dar uite ca si aici sper.


O sa-mi fie dor, ca-ntotdeauna, dar n-o sa ma opresc asa si aici...

In asteptarea sperantei


Am pus praf pe o bucata mare din trecut, am uitat numere si oameni. Oamenii …ciudat, dar inca ii pot recunoaste dupa un simplu gest sau dupa privirile specifice… Si de ce sa mint, dar uneori mi-e dor de simplitatea din trecut, dar prezentul incerc sa il asez desi are prafuri diferite, in consistente schimbate si culori ironice. Oamenii din prezent sunt inselatori, dar in fata sinceritatii cedeaza…desi nu complet, dar atat cat sa cunoasca si adevarul, nu doar cum sa se ascunda mai bine.

Mi-am dorit multe si le-am obtinut pe toate mai devreme sau mai tarziu, dar nu mi-am dorit cum ar fi trebuit. Mi-am dorit pe bucatele risipite si, desi faceau parte din puzzle`ul meu mare, nu am fost suficient de prudenta incat sa imi doresc toate bucatelele de care aveam nevoie, iar acum sunt constienta de atatea piese lipsa. Stiu, ai putea spune ca solutia ar fi sa imi doresc bucatile lipsa, insa e cam greu cand nu sti ce fel de piese iti doresti, in special cand vrei ca puzzle`ul tau sa fie mai frumos decat oricare altul…

17 ani- stiam eu ca vor fi cei mai frumosi ani...Nu m-au crezut multi, dar am vazut si singura ca am avut dreptate, din nou. Recunosc, lipseste o veriga importanta, dar o sa vina si ea la momentul ei. Lucrurile se mai aseaza si de la sine, nu doar la bataile mele din palme. N-au efect nici stelele norocoase, nici vorbele frumos spuse, pentru veriga asta e nevoie de curaj…Din partea a mea si a jumatatii… Si nu, nu e vorba de prea multe carti citite si filme vazute, se numeste simplu- speranta.

Nu-s cea mai amuzanta si inteligenta persoana si nici nu spun ca mi-as dori sa fiu, doar ca imi doresc ca prietenii mei sa vada ceea ce e frumos in mine, pe langa orgoliile tremurate, nerabdarea usor nebuna, nervozitatea nefumata si culoarea ochilor turbata…Prietenia inseamna mai mult decat aparenta, interes si dramatism, iar cei ce stiu ce culoare are prietenia sunt putini, caci culoarea prieteniei nu face parte din cele sapte ale curcubeului.

In acea zi de mai vreau sa miros o floare cu o culoare turbata, sa am ochii cat mai verzi de fericire, nu de plans ascuns, sa fiu inconjurata de zambete sincere si de un vis mare. Mai e putin si totusi nu mai vreau sa ma descotoresc de copilul din mine cu ochii inocenti si cu dorinta de simplitate, il pastrez in camera cea mai importanta din inima mea.