RSS

Ganduri din realitate


Am fost intr-un taram indepartat, un fel de Taramul de Nicaieri. Am stat printre nori, m-au tinut captiva in furtuni si alteori atat de aproape de soare, fara protectie. Norii sunt asa cum se spune; sunt pufosi. La inceput am crezut ca sunt din vata de zahar ars, ulterior am aflat ca praful de stele in contact cu aerul da nastere unor fulgi ce sunt atrasi si formeaza legaturi, astfel formandu-se norii.

Poftim? Cine nu ma crede? Nu ma luati cu explicatii stiintifice. A mai fost cineva acolo? Ei bine, cine a mai fost sa ma contraizca. Eu i-as sugera totusi sa se abtina.

Nu, nu l-am intalnit pe printu` din povesti. Sau poate nu i-am dat atentia cuvenita...Am crescut acolo, mi-am lasat visele langa stele si mi-am dat seama ca nu ma uitasem cu atentia cuvenita la pamant. Acum o fac. Cum?

Mi-am dat seama ca suntem oameni, nu pentru ca gandim, ci pentru ca vrem atentie, vrem prietenie, iubire,sa fim apreciati. Altfel spus, nu putem trai solitari, avem nevoie unii de altii. Toti facem greseli mai mici sau mai mari, diferenta e ca unii si le asuma chiar daca nu le recunosc, pe cand altii le neaga complet.

Inca n-am descoperit daca vreun sentiment tine pentru acel cliseatic "totdeauna". Mi-am spus si inca imi repet, sa profit de ceea ce imi ofera prezentul. Insa am un defect mai grav decat orice altceva: pesimismul.

Mi-am schitat un plan. Are linii bine conturate, ferme. E mai mult fixat in dorinte, dar se sper sa imi reuseasca in cea mai mare masura...

A venit vara, sper sa fie bine. Pentru tot. Mi-e dor de atatea lucruri si amintiri, dar mai ales oameni, insa uneori chiar e prea tarziu ca sa repari...

Visele imi tin de foame, de racoare si de credinta....