RSS

Melancolie


Fiecare om îşi are cicatricile sale, drumul său plin de gropi, îndrumări false, propria desagă ce se îngreunează an cu an. Demonstrăm mereu câte ceva. Trebuie să demonstrăm... Că suntem mai buni decât atât...ăsta e scopul inconştienţei.

Mă privesc într-o oglindă ce mă arată ca pe-o oarecare. Nu văd nicio diferenţă înte mine şi oricare alt om. Minusurile şi plusurile mele se păstrează la egal într-o balanţă, precum şi minusurile şi plusurile oricărui altcuiva.

Oricui...Oricine mi-a ajuns la inimă. Şi parcă era închisă. Era încuiată şi în căutare de propriul eu. S-a deschis uşor, ca şi când nici n-ar fi avut vreun lacăt. Cred că asta îşi dorea. Măcar o încercare pentru a o deschide...

Cuvintele mă poartă înaintea sentimentelor. Le anticipează. Mă rănesc, mă cutremură. Mă întorc din drum. Mă aruncă înainte ca pe-un bolovan. Mă opresc şi nu mai ştiu nimic.

Nu-mi suport sensibilitatea căpătată. Parcă sunt inundată mereu şi mereu şi tot încerc să fac curat, să scap de hazard. Mă aflu, totuşi, într-unul mai mare pe care nici nu îl pot categorisii. Sunt vraişte în viaţa mea, pornind de la mintea mea.

Meu, meu, al meu, atât de personal! Mă rup din lume spre vise şi rătăcesc spre o poartă, ieşireă către bine. Nimeni nu ştie drumul către singura ieşire bună...

La mine funcţionează doar greşelile, doar asta fac bine. Lipseşte încrederea... În mine, în ceilalţi, reciproc...Încredereea de toate felurile ei ...

Rămâne speranţa pentru mai bine, pentru o iubire sănătoasă, pentru lacrimi de fericire, pentru drumuri de zâmbet, prietenii păstrate, vise împlinite.