RSS

Să vreau

Alerg printre cuvinte. Trecutul ma bântuie și m-a pus la colț, fix sub semnul întrebării. Am un sac de amintiri pe care îl port cu mine mereu. Uneori mă apasă și am impresia ca e prea greu ca să îl car până unde trebuie, până unde mi-ș dorii, iar altă dată parcă se transformă într-un porumbel ce-mi mai arată câte un mesaj potrivit.

Și la deal, dar și la val, șiroaie de lacrimi cad. Se adună, se îngreunează și urlă. Urlă despre saci de amintiri, despre neputință și dorințe. Despre vise, așteptări, dar mai ales despre nedreptăți. Nu stă nimic in mâna mea, căci nu mai știu să manevrez nimic. Fug, fug de responsabilitate, de viață, de oameni, de mine. Cine mai sunt? Cine vreau...
Să vreau și nu mai pot să fiu eu. Să vreau și nu mai pot să joc teatrul ăsta social atât de prost sau bine. Să vreau și să reușesc să fug cu adevărat...

Gata, m-am împotmolit... Doare prea tare...