RSS

Demnitatea orgoliului?


E o granita subtire intre demnitate si orgoliu, insa ambele ne apartin in diferite proportii. Demnitatea ne ofera "coloana vertebrala", iar orgoliul putina sau mai multa, dupa caz, "impaunare". Nu strica sa ai un pic din una si inca putin din cealalta...Oricum trebuie sa avem habar de cat mai multe din jurul si interiorul nostru.

Cand vrei sa te intorci in trecut, undeva unde iti era bine, desi a avut un final urat, cine intervine si nu-ti da voie? Demnitatea sau orgoliul? Majoritatea imi spun ca sunt orgolioasa pentru ca pare ca nu iert niciodata. Asa sa fie? Sau fac asta pe buna dreptate si nu vreau sa am parte de aceleasi finaluri imbalsamate cu sare? Banuiesm ca se numeste egoism sau intemnitarea sufletului. Deci cum e moral? Datorita sau din cauza demnitatii ori a orgoliului nu ma mai intorc in trecut? Le las la o parte pentru o reincercare? Sau nici macar nu sunt implicate in alegerea asta?

Exista om fara demnitate sau orgoliu? In definitiv e mai bine si cu una, daca nu cu ambele. Din pacate, da... Un mare da. Orgoliul sau demnitatea nu te hranesc, nu iti tin de cald, de fapt nu primesti nimic de la ele. Asadar pentru unii e varianta simpla. Au si demnitatea si orgoliul, insa le ingroapa undeva adanc, caci le considera inutile.

La mine, orgoliul a intrat in sange, in orice fac si mai este numit, tot de altii, incapatanare. Ma ghidez dupa cateva principii, ce nu sunt batute in cuie la numar si care imi dau siguranta sufletului ca unele lucruri le fac in vigoarea unei moralitati de bun simt. Din bun simt o sa si pierd...Asa se mai spune, dar macar sa fiu impacata cu constiinta mea. In primul rand cu ea...

Cele mai scumpe lucruri sunt cele gratis


Indiferent daca suntem milosi sau rautaciosi, eu cred ca toti avem momente cand facem lucruri bune si momente cand facem rau. E natura omului sa fie complex, dar mai ales diferit. Exceptie sunt, desigur, pitipoancele si cocalarii ce se imita intre ei. Si-ntr-o ironie, as spune ca nici nu fac parte dintre oameni, asa ca tragem linie si ii lasam undeva in neant.

Moral este ca atunci cand ajuti pe cineva, atunci cand faci un bine sa nu astepti ceva in schimb, ci sa o faci de placere sau macar un sentiment asemenator. Asa ar fii moral, repet, dar diferentele dintre oameni decid asupra relatiilor dintre acestia.

Nu vreau sa ma apuc sa "propovaduiesc" o psihologie a moralitatii sau etc, insa asa imi "vindec" eu lacrimile. Sunt diferita, atat de diferita incat am dat in ciudata, iar relatiile mele cu ceilalti sunt speciale... Intr-un fel sau altul.

Oricat de diferiti am fi si orice probleme a-m avea, n-ar trebui niciun moment sa ne lasam orgoliul ori mandria la picioare. Mandria trebuie purtat in ochii limpezi, senini intocmai ca si o bijuterie.

Nimeni nu e superior altuia, diferentele dintre noi ne impart in categorii, insa nimic nu ne face sa fim mai buni, superiori. Devenim ai dracului de rai si in majoritatea timpului fara sa constientizam, noi intre noi ne facem mai rai... Pacat, al dracului de pacat!

Pentru o toamna optimista


Auzisem candva ca viata iti ofera un dus ce alterneaza mereu apa rece cu cea calda si ca apa asta ne afecteaza. Atunci mi se paruse ceva logic, dar nedrept. De ce nu poate avea dusul asta o apa placuta, nici prea rece, nici prea calda?

Mai tarziu am dat de apa rece. Pana atunci probabil nu simtisem apa pe cont propriu. Apa rece ma urmarea insa sunt destul de rezistenta la frig si parca a trecut totul destul de usor. Era mai greu cand apa devenea mai rece. Rece ca gheata. Si toata era doar pentru mine. Ironic, caci apa ar fi trebuit sa-mi curme suferinti, insa un dus rece ca gheata ... Hmm, nu e prea placut, dar nu alegi.

Parca suntem niste bezmetici pe lumea asta. Nu stim ce vrem si dam din groapa in groapa, iar daca stim cu siguranta nu e raspunsul corect pentru noi, caci ...Varianta corecta nu exista!!

Sunt ipocriti cei ce spun ca sunt siguri pe viata lor, au un scop de atins si etc`uri goale. Nu suntem stapani pe destin, dar uneori el ne da sanse sa il infrumusetam.

Cand dam de apa rece, trebuie sa fim macar optimisti si sa lasam un fir de ata sa ne aduca si apa calda. Va fi apreciata asa cum trebuie acea stare de bine si va fi si meritata.

Mult curaj cu ploile....Apa lor e buna, dar e rece... Iar daca ai sufletul gol s-ar putea sa-ti atinga fiorii amintirilor. Nu-i nimic, facem o ciocolata calda!:)

Basmele sunt pentru citit, nu de trait!


"Ma gandeam ca daca vine cu mine- asa cum imi promisese- chiar este Mr. Right, dar astea sunt basme... sau filme americane."


A fost odata ca nicioadata... Toate basmele incep asa sau ma rog, majoritatea. Am invatat prin generala de ce un basm este basm, cu toate caracteristicile, dar realitatea ne amageste cu iluzii de basm, indiferent de ce am invata. Ca sa fiu mai clara am vazut dezamagirea... limpede. Singura, de la inceputul basmului pana la sfarsitul lui.. Am cazut in capcana.

A inceput ca un film american. Promitator, asa-i? Ce fata nu ar incepe sa-si teasa propriul basm in conditiile unui tren intamplator?
Pastrand linia filmului american, el nu era deloc genul ei, dar avea ceva curios, ce intriga. La inceput era doar imaginatia ei, oricum era ceva imposibil ca EI DOI sa ajunga vreodata impreuna. Aveau in comun doar trenul de la 4 p.m. din cand in cand...

Intr-un fel sau altul, coincidenta sau fortat copila asta primise mai mereu ce-si dorise... Mai devreme sau mai tarziu. Nu zic ca avea tot ce isi dorea, doar ca era ceva in Univers ce facea sa cada o stea atunci cand avea o noua dorinta.

Filmul american, in timp, a preluat romantismul celor frantuzesti. Se cunoscusera. Nu de mult si nici prea bine, dar acum aveau mai mule in comun decat o gramada de fiare ambulante. El, un player, obisnuit sa faca ce vrea, ea la fel ca-ntotdeauna- dificila. Picanteriile romantice pareau de necrezut pentru un tip ca EL. Pareau de necrezut pentru EA, erau peste asteptari... Cu mult. Poate astea ii alimentau mereu sperantele. Inca o mai fac, dar mai greu... Atat de greu...


Intocmai ca un tren, love-story-ul a deraiat cumva. Probabil ca nimeni nu stie cauza exacta, dar un lucru e cert: Nu asa arata love-story`urile! Oamenii au nevoie de povesti, au nevoie de cva frumos in care sa creada, ceva sa le alimenteze sperantele mereu si mereu... Poate despre asta a fost vorba.


Ascultam Deuces, stateam in pat si plangeam atat de senin. Ceva in gen" He ate my heart..."... Oricum baiatul asta a ramas undeva sub semnul intrebarii.Imi mai bantuie doar visele...Uneori.