RSS

Weekend de major


Impropriu spus. Primul majorat din clasa. De fapt, am fost doar minori, asta in frunte cu "majorul". Nici macar n-am fost toata clasa. Ideea a fost ca cei care am fost ne-am simtit foarte bine si o sa imi amintesc cu drag.

La 2 in fata la Jiul pentru autocar.

Nu-i nimic ca autocarul a intarziat aproximativ o jumatate de ora si am iesit din Craiova pe la 3 , daca nu mai tarziu. Nu avea nimeni nevoie de un inceput perfect. Mie-mi place imperfectul. Drumul se anunta a fi lung si obositor si nu ne-a inselat asteptarile. Multe opriri, dar am ajuns relativ devreme. In jur de ora 10 eram sositi la Baile Tusnad. Ursul ne astepta exact langa restaurant, dar a luat masa inaintea noastra pentru ca stomacul lui nu ne-a mai putut astepta. Nici stomacele noastre nu au mai asteptat dupa urs, asa ca i-am facut sedinta foto in timpul cinei.
Cine spune ca eram obositi? Nu, nu ne-am culcat sau mai bine spus, Mos Ene ne-a furat pe rand. Am fost copii cuminti...unii dintre noi. Cum copii? Suntem aproape majori. Cum cuminti ? Eh , minteam si eu un pic doar...


Sambata, trezirea initiala... candva devreme...

La 9 trebuia sa fim la restaurant sa mancam micul dejun, dar daca imi amintesc corect am cam intarziat un pic. Aveam si un plan de respectat. Da, da ...un plan. O plimbare la Lacul Sf. Ana si la Rezervatia naturala cu acelasi nume ne astepta imediat dupa ceaiul cald si sandvisuri.
Si am ajuns acolo chiar daca poate nu ne credeam in stare. Acelasi autocar ne-a mai dus cativa kilometrii pana acolo. Nu am ajuns toti, deoarece unii avusesera o "noapte grea". Noi i-am inteles si ei s-au odihnit mai mult sau mai putin.

Lacul ne-a asteptat limpede si de jur imprejurul pontoanelor, o multime de banuti ascundeau zeci de dorinte... Si a mea, la fel ca a altora a ramas secreta. Rezervatia cica ar fi fost mai frumoasa vara, dar noua ne-a placut si in toamna asta tarzie. Rozmarin toxic, plante carnivore si multe, multe scanduri pe care sa calci cu atentie(!).

Pranzul tarziu l-am servit la acelasi restaurant, iar desertul pe malul unei ape linistite la un restaurant cald si primitor. Cei mai buni papanasi pe care i-am mancat, acolo au fost. Si de ce sa mint, dar as mai manca in acelasi loc, cu aceleasi persoane, aceiasi papanasi cu dulceata acrisoara.

Pregatirea pentru seara cea mare!

Daca as spune ca toti eram obositi, garantat nu as minti. Fiecare incerca sa se odihneasca cat mai repede si eficient putea. Putin somn sau poate mai mult, dus fierbinte, cafea....Fiecare incerca cumva.
La 8 jumatate trebuia sa plecam spre restaurant, iar la 9 cel tarziu sa fil acolo. Asta in cel mai rau caz, pentru ca mai mult de 5 minute nu faceam de la cabana pana la restaurant.
O mica -mare incurcatura cu un portofel ametit ne-a cam dat peste cap planurile tuturor, iar asta nu prevestea nimic bine(normal). Dar stiti cum e, totul e bine cand se termina cu bine, iar la noi chiar asa a si fost.
Pana la 5 dimineata petrecerea ne-a tinut de urat, paharele le-am reumplut, dansuri am amestecat, rasete am imprastiat, poze am facut, tort delicios am devorat ...A fost frumos.

Duminica.

Eee, ce sa spun... A fost mai greu cu trezirea indiferent la ce ora te culcasei. Sa spunem ca am incercat sa mai recuperam in autocar, dar opririle agentilor de politie nu ne-au ajutat ... Alegerile prezidentiale in Romania, ceea ce face normal un asemenea fenomen.
O oprire la Bran ne-a trezit pe toti si ne-am relaxat plimbandu-te printre tarabe ori facand cunostinta cu groaza.
Mie una mi s-a parut mai scurt drumul inapoi si am ajuns devreme in ciuda atator opriri fortate.

Toate ca toate, ce a fost frumos s-a terminat, scoala a reinceput, insa gripa porcina ne-a trimis acasa. Speram sa fim toti sanatosi, ca in final asta conteaza cel mai mult.