Facute si nevrute

Din categoria plecari si intamplari. Stiu, v-am obisnuit cu un gen de depresie. M-am obisnuit si pe mine, dar pe voi?!

E imposibil sa nu mi se intample ceva demn de mentionat cand plec de acasa. Am un magnet pentru lucruri aiurea sau poate doar ciudate.

Plecam de la Alexandra si m-am gandit sa o iau pe scurtatura, printre blocuri. Stiam drumul ca doar statusem de atatea ori pe bancutele de acolo, si in leagan nu mai spun. Ce sa faci...copil.

Si mergeam eu cu geanta pe umar si cu plasa intr`o mana( plasa avea o cutie de pantofi, adica avea cutia cu pantofii mei! ). La un moment dat, o tanti mai durdulie, la vreo 40 de ani si ce sa zic...tiganca. Asta era, ce sa ma mai ascund dupa un deget, doua. Si culmea norocului( asta e facuta de mine, sa nu prind pe cineva ca plagiaza ca nu stiu ce ii fac. ), tanti cu baticu` in cap gaseste o verigheta de aur exact in fata mea. Exact, culmea norocului! 

Am mers mai departe, ce era sa fac? Sa ii dau un cap ca de fapt verigheta fusese in fata mea? Neaaa, am mers...asta e. 

- Domnisoara, domnisoara...

-Da...

-Doamne ce-am gasit... Pacat ca-s pocaita...

-?(ce dracu o vrea?!!)

-Auzi, tu porti asa ceva? E cumva din aur?
-Da, e din aur. (stiti ca nu pot sa mint oameni nevinovati. De fapt mint, pot sa mint, dar nu pe cei prosti ca nu e nevoie).

-Aoleeeo...ce ma fac, ca-s pocaita...si noi nu purtam, n-avem voie. Tu porti?

- Da, da, port. (si am inceput minciuna, pentru ca eu nu suport sa vad aur pe mine)...Eu nu-s pocaita.

- Si nu vrei sa ti-o dau? Imi dai 200 de mii pe ea? Ca nu am ce sa fac cu ea, si sa am si eu sa cumpar la copii o paine, ceva de mancare ca nu am nici eu bani...

-Poi stiti... nu mai am bani. Imi pare rau... (si-a inceput vrajeala)

- Aoleooo...ce ma fac...Dar in plasa ce ai?

-O cutie..

-Si ce e acolo?

-Pantofi...(doar n-o vrea sa ii dau pantofii MEI)

-Hai da-mi si pantofii..acum asta e..

(parca trebuia sa le dea de mancare copiilor, pantofii mei nu-s din piele... blugu` nu se mananca, nu? )

-Poi nu pot sa ii dau, ii am primiti de majorat, de la o prietena buna. (probabil ma simteam prin 2010 asa)

-Aoleeeoo...ce facem acum? Chiar nu ai bani?

-Mai am decat vreo 50 de mii...Imi pare rau...(in gand: sper sa tina, sper sa tina...)
- Aoleooo...hai da-i si pe aia...off

(Bingoooooo!)  deschid portofelu... In buzunaru` cu hartoage, bilete de tren...plus banii rest de la taxi.(ah..ce inspirata sunt uneori)

Tanti da repede sa se uite in portofelul meu.

-Da` ce mai ai acolo? Bonuri de masa, ai?
-Nu, nu, doar facturi si un bilet de tren.

-Da si biletu de tren, e bun si ala...

Cred ca trebuie sa mentionez ca era un bilet compostat de la tara spre Craiova si nu avea absolut nicio valoare. Imi pica fisa si zic...

-Luati-l...

-Si e bun? Pana unde merge?
-Poi prin judetul Olt, cam asa...(oops???!)
-Aaaa..si mai departe nu?

-Ba daaa...pana la Bucuresti.(doamne, de unde am scos-o?)

-Bine..gata, ia-o.

Si am plecat...socata, bineinteles.

Poate mi s-a parut am zis, dar nu ...verigheta era in palma mea. Poate o avea vreun blestem? Nu-i nimic, o schimb eu repede la amanet. Rusinos din partea mea, dar nu are nimic gravat pe ea..un nume, ceva. Imi pare rau..sau nu. Si daca e un semn sa ma marit? Poi daca e asa, e un semn tampit pentru ca-s tanara si la liceu. Destinul sa se uite-n buletin!

Pentru moment nu vreau sa mai plec de acasa, sunt ca satula de intamplari "magice". Parca totusi as mai respira.

Poveste "caniculara"

Nu stiu daca va plac povestile, dar asta garantez ca nu are menirea sa adoarma pe cineva.

Era sfarsitul lui iulie. Ca si acum. Era canicula de ceva timp, iar personajul principal era o fata. Nu printesa, nici o mica vrajitoare, doar o fata.

Bine, recunosc...eram eu, dar asta e un mic secret si daca vreti continuarea povestii trebuie sa imi promiteti ca n-o sa spuneti. De data asta o sa va cred pe cuvant, o sa merg pe incredere.

Daca am terminat si cu secretele pot sa continui si cu povestea.

Intr`una din zilele astea  trebuia sa plec la tara. Mi-am ales ultimul tren, m-am gandit ca un om normal in conditii de canicula, ca e mai bine sa plec seara cand e mult mai racoare, in loc sa ma topesc.

In sfarsit la gara
 
- Buna seara, as vrea si eu un bilet la C.
- Sambata nu circula domnisoara.
- Si alt tren nu mai am?
- Tocmai ce a plecat si un rapid.
- ... multumesc. (?!)

Cu 5 minute inainte sa ajung la gara o sunasem pe D. , aveam nevoie de o prietena care sa ma calmeze desi nici nu ma gandeam ca trenul ar putea fi anulat. Fusese oricum o zi agitata, dar nu se compara nici pe departe cu seara.

Eu ( plina de nervi) : Cum sa nu circule trenul sambata??? Eu inteleg duminica, ca e alta mancare de peste, ziua odihnei, dar sambata? Doar n-or fi toti ceferistii adventisti....
D: Poi hai la mine daca ai pierdut trenul. O sa facem gratar, asa ca fugi la autogara. Mai ales ca nu te-am vazut de ceva timp...

Si asa am si facut, am fugit. Degeaba. De ce degeaba? Din cauza ceasului ca era trecut de 7 jumatate. Nu trebuie sa mentionez la ce ora pleca ultimul autobuz, nu? Desigur ca 7:30 p.m. 

D: Du-te si vezi daca a plecat trenul spre Calafat, ca sa vii pana la Bailesti si te iau eu cu masina de acolo. 
Eu (la fel de plina de nervi) : Ok, ma chinui sa ma intorc la gara. 

Stiu ca nu e cine stie ce distanta intre gara si autogara, dar cand picioarele iti spun sa te opresti ca te dor si incaltarile sunt pornite sa te faca sa regreti toti banii dati pe plasturi...ei bine ti se pare parca prea lunga distanta dintre cele doua. In categoria "picioarele rupte de incaltari" am si un sfat pentru toate fetele: NU cumparati balerini de panza. Va fi mai bine si pentru voi sau mai bine zis pentru picioarele voastre.

Casa de bilete

- Buna seara din nou. Trenul spre Bailesti la cat pleaca?
- In 10 minute.
- Perfect. Vreau si eu un bilet...repede. Multumesc.

Ajunsa in tren, primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am asezat pe bancheta a fost sa ma descalt. Am stat linistita pentru o ora. Am urmarit apusul pe geamul deosebit de "curat" al personalului, am auzit cele mai noi manele, mai ceva ca in paradis.
 
Halta Silistea Crucii

Nu, nu trebuia sa cobor eu acolo, dar un "domn" mai bronzat ( probabil din cauza soarelui, nu vreau sa va ganditi la altceva ) m-a intrebat daca nu vreau sa cobor cu ei. Care ei? Poi erau in jur de 10 persoane la fel de bronzate ca si "domnul". Si nu, nu am dat raspuns, mi-am vazut de treaba mea.

Nu are rost sa spun ca pentru restul era un adevarat show de divertisment faptul ca cineva se lua de pustoaica ce se descaltase si era plina de plasturi.

"Am fi vrut sa venim sa iti tinem companie, dar cand te-am vazut cu picioarele bandajate..."

N-am prea priceput la ce se referea, dar macar a fost si o parte buna pentru faptul ca pe mine chiar ma dureau picioarele.

10 seara, gara Municipiului Bailesti

Am ajuns. In sfarsit, dar nu la destinatia finala din pacate. Un mesaj de la D. ma anunta ca o sa soseasca in 10 minute.

Hmmm...nu e mult, 10 minute. Cam pustiu pe aici. Aaa, e si un magazin pe colt, dar stiti bine ca in Romania sunt multe persoane bronzate indiferent de sezon :D.


Pana dimineata...

D. a venit in scurt timp si nici nu a mai contat ploaia, care oricum a fost scurta. Gratarul s-a facut, povesti am spus, de vara trecuta ne-am amintit. Am incheiat cu un film de groaza pana in rasarit. Totul s-a terminat bine, dar a doua zi am luat-o de la capat cu aventuri in diverse mijloace de transport, dar asta e cu totul alta poveste.