RSS

Mă-ndoaie...


Nu mi-a fost niciodata mai frică de viitor și de alegerile mele. Mă simt părăsită într-o lume cu mulți oameni fericiți și energici. În același timp, visele mele și speranțele se duc într-un abator. Continuu!
Cuvintele mele mă alungă, mă limitez la frică, iar aspirațiile se îneacă în propriile respirații.
Acum am un vârtej în loc de creier, iar memoria mi-este un iepure fricos și prăpădit.

....


Mi-am promis atâtea și nu știu de unde să iau elan pentru curaj. Timpul mă minte și întreg prezentul nu mă ajută cu nimic, nici măcar un indiciu, ceva, cum că va fii bine. N-am niciun fel de garanție, merg la risc cu un geamantan de frică și neîncredere, care mă trag și mă fac mică-mică. Și inima mi se face mică-mică... de frică.

N-am scăpat de nucile din gât. E nașpa rău când trebuie să le ignor în public, în nepăsarea energicilor. Nu-i nimic de înteles oricum, sunt o fire pierdută, nu știu ce cărare-i bună, dacă a doua șansă merită sau mai bine zis, ce merită. Frica mă îndoaie... la propriu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu