Vinovat

Încerc să nu existe timp pentru dor. El doare...dorul. Am descoperit antidotul pentru a mi te scoate din minte. La aproximativ două săptămâni după...dezastru. Mă săturasem să doară fără scop, fără cauză, fără tine. Folosesc antidotul şi acum. În doze din ce în ce mai mari. Munca ce îmi înăbuşe timpul se măreşte.

O prostie! Ce e cel mai greu în momentul de faţă este confuzia. Îmi dă cele mai mari bătăi de cap. Ce e mai aiurea e că totul se petrece în mine. Parcă am trăit totul singură. Tu nu mai ştii nimic. Absolut nimic...despre mine. Dacă ţi-ai aminti ar fi altfel. Garantez! Dacă mi-ai citi gânndurile mascate pe-o bucatâ din infinitatea HTML-ului ai crede că am probleme grave cu capul. Şi eu cred asta uneori. Gândesc complicat. Sunt dificilă... Şi da, chiar gândesc mai mult decât trebuie...

Încă dau vina pe poveste. Ea este de vină că mi-am retras scutul de protecţie şi m-am lăsat rănită. Şi tu eşti vinovat. Tu m-ai făcut să mă îndrăgostesc...Sau erai doar tu (d)in poveste?

Singura mea speranţă se leagă de încă un început. Unul nou. Ceva caracteristic mie, de altfel. Nu sunt capabilă de a-mi recunoaşte greşelile şi de a şterge cu buretele perioadele sărate sau tăioase. Nu sunt capabilă nici să învăţ să fac asta. Am încercat şi nu cred că are rost să mă prefac... Nici măcar nu sunt capabilă să iert...N-am fost niciodată şi nici nu sunt.

Am întrebări cărora le-am tot găsit răspunsuri şi te acuză. Toate răspunsurile! Te declar vinovat... Îţi acord totuşi un minim de inocenţ㪠poate te-a depăşit noul şi frumosul, cum m-a depăşit pe mine.

Singura mea dorinţă e să dispară confuzia! Îmi îngreunează alegerile şi mai ales comparaţiile.. Şi totuşi, e mai bine să fii tu cel vinovat!

Bolul de cristal

Ma simt ca si cum m-as afla intr-o mlastina. Ca si cum as merge pe o mlastina, pe teren nesigur... Ma scufund cateodata,iar uneori mi se pare ca stiu exact ce fac . Un du-te vino, o confuzie permanenta despre orice, in special de drumul meu .

Toate visele mele erau adunate intr-un bol de sticla si l-am spart. Erau laolalta cu sperantele. Sperantele nu le-am mai gasit, visele... Visele le-am adunat pline de praf, le-am luat dintre cioburi si incerc sa le curat. E greu, e greu, caci e multa munca si trebuie sa o fac singura. Asta e o chestie care trebuie sa o fac singura.

Mi-e dor de atatea, de atatia, dar de fapt...toate sunt cumulate intr-un singur lucru: inocenta. Si nu cred ca sunt doar eu in situatia asta, doar ca doar eu nu fac fata cum ar trebui la chestia asta, orice ar fii ea... As crede ca-i maturizare, constientizare... sau poate doar o faza.

As pleca tot timpul... As fugi de langa responsabilitati si griji si atatea... Si asta e imatur, si doar ce spuneam de maturizare....

Nici nu sunt in stare sa imi definesc starea... Sunt confuza...In privinta tuturor, dar o sa aleg. Trebuie sa aleg, pentru mine in primul rand...

Vad prin ceata amintirilor si ma inlatuiesc cat mai departe de prezent, si ce e mai rau e ca mi-au ascuns viitorul. Nu il gasesc, dar nici nu-l caut. Trecutul ma tine ocupata.

O vesnicie de uitat si un scop de aflat, o saptamana de regasit si alta de intors, si-asa ajung la concluzii bune... Poate daca te gasesc, n-o sa mai am nevoie de atata timp...

Vreau sa primesc cadou alt bol de cristal...de la tine !:)

Teoria iubirii de la A la B

Gen un anunt, mai exact un anunt personal. Nu exista iubire! Mda, si ma refer la fluturasii si brotaceii dintre o Cosanzeana si-un Frumos-Fat. Totul mi se pare la nivelul mintii, un pachet de iluzii uneori reciproce, desi eu consider ca reciprocitatea asta e falsa pana la un anumit punct.

Poti sa (crezi ca ) iubesti pana la infinit o persoana, sa va intelegeti mai ceva ca Adam si Eva fara frunze, pana la urma egoismul iese la suprafata si iti injunghie inima oferita pe tava. Yea right, pustoiaica e depresiva! Am crezut si eu ca m-am indragostit si nu o data! Copilarii le numesc acum cu cinism, cu rautate, cu o usoara falsitate.

Iubirea e pentru oameni! Ori in cazul societatii actuale, cu siguranta nu mai vorbim de umanitate, ci de mitul sarpelui extins la scara larga. Cum sa fim capabili de concesii, de iubire irationala, de sacrificiu cand nici macar nu credem orbeste in iubire? Mereu incercam sa ne protejam inima, caci avem experienta care urla sa o pansam mereu si mereu, chiar si cu un nou tratament.

Dragostea e oarba, fraiera, dar vreau sa vad exemple de dragoste de felul asta din partea a doua persoane, nu din partea uneia singure.

Incerc sa imi reduc "teoria" la absurd, dar eu cred in ea. Pentru mine e valabila si nu mai cred in tratamente pentru inima mea pansata continuu. Gasesc mereu adjective pentru himera asta de iubire, dar si ele sunt iluzii.

Ne prostim mereu, ne jucam, dar de fapt ne ranim. abia apoi capatam respect pentru ceea ce se crede a fi iubire.

Punct... Ce-o sa fie dupa el?