RSS

Cuvinte rătăcite către miez de dimineaţă


Sunt o epavă. Un eşec. Sunt în stare să văd punctul negru din orizontul vederii mele şi să îl transform astfel încât să-mi umbrească limpezimea ochiului. N-am fost nicicând o optmistă, dar am ajuns la concluzia că AM NEVOIE DE OPTIMISM ca să nu mă duc încet, încet la fund.

Iau regretele şi mă-nvelesc cu ele. Strâng lacrimi ca să nu ud vreodată zămbetele ce vor urma. Mimez şi caut o fericire notorie, când eu îmi doresc specialul şi absolutul. Sentimentele trebuiesc descâlcite din vârtejul cotidianului. Ne-am bătut joc de ce era mai simplu şi mai frumos... Nu mereu, dar toţi!

Caut un răspuns cu o întrebare ce se schimbă mereu. Sper că răspunsul nu face la fel. Nu mai vreau cerneală sărată, ci-un zâmbet blond, de fericire infantilă. Aberez peste măsură şi-mi încolţesc ideile până la perfect, deşi... e în zadar.

Poezie, poezie... Încă te găsesc slabă. Nu-ţi ajung cuvintele pentru atâtea sentimente. Un nor ciudat mi-a şoptit într-o vară... Mi-a rămas în suflet ... o vară.

Şi dacă ar fi să mă afund în puţul amintirilor deja înecate le-aş bea...dacă aş putea... M-aş hrăni cu amintiri, doar dacă aş putea...

Eu, eu, eu... Îmi doresc mereu mai mult!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu