Si-atat as vrea...

Atata alb in jur... Ma ameteste langa plusul de schimbari negative ce le gasesc...

ALB. Stelutele prinse in parul meu ma incalzesc si imi soptesc ca primavara ce va sa vina o sa aduca mai multa speranta...Speranta pentru zambete simple...

A disparut simplitatea, caci pentru fiecare bucurie ce o doresc este nevoie de indeplinirea unor dificultati ...

Asta e antrenament de optimism... De fapt, inca sunt paranoica si pesimista si am impresia ca totul o sa pice sub influenta lucrurilor rele ce ma asteapta la fiecare colt si la fiecare spate ce se intoarce voit sau din greseala...

Dragoste? Doamne, si cata dragoste in jurul meu... Atatea cupluri minunate si perfect. Exact, eram sarcastica sau macar incercam...

De unde print daca el e e ocupat cu balaurii? De unde atatea printese daca ele sunt inlocuite cu pitipoance ce traiesc pentru felul cum arata? Nu pot fi nici printesa, nici pitipoanca, iar pe Fat-Frumos nici macar nu il vreau...Eu vroiam pe altcineva...

Noapte totul capata sens..In nopti albe sau sau in vis, totul capata sens... iar eu am cosmaruri, de aici partea cu pesimismul...banuiesc.

A fost o noapte ca intr-un vis, acum o jumatate de an, unde niste carlionti m-au plimbat din bar in bar, fara strop de alcool. A avut un sens si noaptea aia... O sa iti povestesc doar tie si o sa te mint ca e secret...Si-apoi o sa ma iubesti... Si o sa te intrebi mult timp dupa de unde si pana unde?!

Dupa o baie de soare tanjesc. Poate imi va aduce inspiratia... Am nevoie de ea... Si de el... Dar asta pastreaza-l ca pe un secret in pumni...

Plec de tot, departe de tot De tot ce-am avut, dar am pierdut Plec departe, plec pe Marte!

Sa stii ca...

Nici nu te urasc... Nici macar nu ma mai doare. Ce simt? Iti spun asa, pe rand: indiferenta, scarba, mila. Stiu ca cele din urma nu se combina prea bine cu indiferenta, dar nici nu ma chinui ca sa fiu scarbita de tine...

Cum sa spun mai pe scurt? In viata trebuie sa fii dezamagit si de persoanele in care ti-ai pus increderea in mod gresit, si sa fii placut surprins de persoanele in care n-aveai incredere...

Timpul si faptele imi triaza prietenii. Suna ca si cum mi-ar parea si rau... Intr`un fel, care e majoritar, ma bucur pentru ca eu nu stiu sa am descotorosesc de cei ce nu-mi vor binele, dar se pare ca vorba aia ca orice se intampla cu un motiv se aplica intocmai.

O sa uit cat mi-a pasat, o sa uit tot ce mi-ai spus- oricum nu mai stiu multe, o sa sterg cat mai mult din amintirile alea si-o sa am parte de o consolare speciala. Persoanele care isi vad de treaba lor si care nu si-o cauta cu lumanare unde nu trebuie,au prietenii aia speciali si calumea...

O dadui in frustrare.... Sunt o persoana foarte colerica si ma enervez destul de usor, dar am inghitit suficiente tocmai cu gandul de a imi controla emotiile de genul negativ.

Vreau sa-ti mai spun ca incep sa descopar fericirea dintr-o plimbare, dintr-un fum aruncat langa gard, dintr-o cafea, dintr-un zambet sincer,dintr-o carte imprumutata, din covrigii aia calzi de la colt, din drumul pana colea cu un prietem, din bere cu fetele, din filmul ala nevazut, din atatia ochi frumosi si sinceri, din lucrurile simple si n-o descopar singura, ci cu ajutorul prietenilor. Da, da, inca mai am... Surprinzator, nu? Dupa atatea faze de cacat, chiar e surprinzator... Si pentru mine.

Sunt mai ciudata, dar mi-e atat de biiiine... Pentru cei ce nu inteleg ii sfatuiesc sa inceapa sa sadeasca incredere in oameni, o sa invete multe dupa ce isi vor lua atatea suturi in cur si atat de putine recolte frumoase... Dar eu zic ca la final, atunci cand stai sa asterni pe foaia virtuala, totul capata un sens, iar faramele de regret dispar, pentru ca recolta aia mai mica umbreste, eclipseaza chiar amintirea urata si tot ce te-a durut.

Pastreaza`ti surasul pentru cand ma vezi, da-mi inca o imbratisare in care sa ma afund linistita, da-mi incredere ca eu am pierdut-o cu atatia ciudati si nu uita ca eu nu ma mai schimb in mai prost, in mai bine- te asigur!

La multi ani!

A mai trecut un an... Mi se pare ciudat...Nu stiu cand am crescut atat... Anu` asta e cel cu majoratele, cu multa bautura si stiu ca o pot duce pe toata cea care i-am propus-o...


As spune ca sunt beata, dar sunt sub influenta alcoolului atat cat sa imi recapat fericirea momentana de langa el...

Mie imi doresc pentru anul asta multa fericire si iubire! Atat de banal, dar imi doresc atat de mult...

Voua va doresc adevar, prietenie adevarata, bautura, iesiri in oras, iubire, mult noroc si neasteptari fericite!

Asta da urare!...



Mie imi place cifra asta... 2010 ... Suna bine...


Avand in vedere evenimentele din noaptea de revelion si superstitia in legatura cu aceasta, pot spune ca tot anul voi rade, voi fi inconjurata de prieteni, ma voi plimba, voi bea, voi fi fericita, ma voi distra! E de bine...


La multi ani!

Nimic.

Cu un suflet de copil nu te joci... Nu cum ai facut tu. Nu poti sa il amagesti, iar apoi sa ii tai firul de care s-a agatat. Bine, poti sa faci asta, dar cred ca nu e moral...

Dar cred ca nu stiai ca faci atata rau...In fond, suntem toti niste copii, iar dragostea... dragostea adevarata nu e pentru copii... Copii se joaca cu orice, iar dragostea nu e o exceptie...

Nici macar nu stim ce vrem, nu vezi cat de confuza sunt eu acum?

Trebuie doar sa ma vindec, dar n-am nici cea mai mica idee cum o sa fac asta... Plang, plang fara sa ma pot opri si inca nu am ordine in ganduri...

Nu vreau nimic... In curand vine anul nou si se termina si vacanta si n-o sa mai pot plange si n-o sa mai pot sa uit ca am atatea de facut... Nu vreau cadouri, nu cred ca m-ar bucura ceva acum. Nu exista cadou sa ma faca fericita, ci doar cele ce aduc iluzia zambetelor...Ce o sa fac? O sa imi maschez iar lacrimile? Ce fond de ten ar fii bun sa imi pun zambete?...

Maine o sa fie nevoie sa ma prefac... Ca totul e bine, ca plang doar pentru un film, ca sunt doar obosita... Apoi or sa inceapa sa dea cu paru`, ca a fost asa si pe dincolo, pentru ca toti sunt in masura sa dea sfaturi care mai de care.

Urasc sa nu stiu ceva... Orice... Eu sunt cea care trebuie sa stie tot, d`asta mi se fac atat de greu surprizele. Oricum ma prind repede...

Macar am o decizie luata... Sa nu mai aud de povestile de dragoste perfecte, dar nu asta e decizia... Decizia e sa nu le mai cred. De ce mintiti ca va intelegeti de minune si ca e totul perfect? Stiti ca nu e asa, doar ca va e teama si voua la fel ca si mie... Eu am dorinta sa recunosc cand nu e totul verde, voi doar mascati totul in roz... Ok, ok, mai sunt si exceptii...

Tare mie frica de ce am facut... Cred ca l-am ranit, fara sa vreau... Stiam, dar nu pot sa explic... Simteam ca trebuie sa stie si asta, desi intelege gresit... Sa treaca timpu` si o sa ii explic concret... Daca o sa pot...

Trebuie sa ma linistesc...

Nu vroiam

Iar am sentimentul ala de adult ratat. Adica prin definitie adultii sunt ratati pentru ca nu vad ceea ce conteaza, esenta, ci cauta mereu aparenta

E sentimentul ala care apare dupa ce te trezesti din vis sau sa-i spun minciuna? Cat sa te minti? Cat sa zici ca nu-mi mai pasa? Cat de mult sa ajung sa-mi cred minciuna? Cat sa cred in iluzia ce mi-am creat-o, ce am dorit-o?

Si acum sa-mi spuna cine intelege... Ca eu nu pot sa inteleg cum sa te minti in halul ala... In halul in care am facut-o eu...

Am renuntat la atatea si mi-am facut rau singura dorindu`l mereu in viata mea intr-un fel sau altul. Si spuneam ca ma bucur ca nu mai vorbim, ca nu mai stim nimic unul de altul... Cum am putea? Prin mesajul pe care l-am trimis de ziua lui? De ce, ca sa vad ca el nu stie cand e Sfantul Andrei? Sunt chestii care le stiu si pe care nu le-am rumega la timpul potrivit si poate ca imi pare rau... Imi pare rau ca mi-am facut rau singura, caci nu e vina nimanui pentru nimic. Sunt unica responsabila de tot ce imi doresc... Si nu, nu-mi pare rau ca nu mai vorbim, ca nu mai stiu nimci de el, ca nu ma mai suna, chiar daca uneori asa pare... Eu am facut tot ce am putut, am facut mai mult, am incercat sa ma reindragostesc, am incercat sa uit tot si aproape ca reusisem, ma dusesem cu minciuna departe, nici nu mai visam...

Dar poate toate acele cosmaruri erau un semn ascuns, cum ca n-am cum sa-mi uit trecutul si greselile...Pentru ca asa e, acum totul mi se deruleaza si doare...

"Esti nebuna!" ... Poate ca sunt, dar nici nu pot sa ma schimb.

Poate ca greseala mea cea mai mare e ca nu incerc sa ma prefac, decat fata de mine insami... Nu-mi place sa ii mint pe cei care ii ador, pe cei la care chiar tin, pe cei care imi sunt alaturi constient sau nu...

Nu-mi place partea asta... E partea in care eu nu inteleg nimic si mi-e frica de cine sunt...

De obicei nu-mi fac angajamente pe care stiu ca nu le pot face... De exemplu nu ma aventurez in relatii, pentru ca stiu ca nu-s capabila sa impart...N-am incredere in ei, de obicei...Dar am avut noroc...Am dat peste un El caruia i-a pasat poate ceva mai mult decat ...Stiu eu...

Nu e drama, nu-mi plang de mila, dar vreau sa-mi amintesc... Chestiile astea o sa le mai gandesc, acum ele sunt in stare bruta si nici nu cred ca realizez prea mult ce scriu, dar pentru mine e o eliberare de minciunile in care ma afundasem....

Deci cum am putut sa il mint in halul ala? Nu facuse nimic, doar ca aparuse la momentul potrivit, dar in situatia nepotrivita ca sa zic asa...Ca si mine , de altfel...

Si ar intelege gresit, totul. Nu e ca si cum ar fi fost ceva de umplutura, ca sa uit de un el mai vechi...Doar ca a fost prapastie momentul in care l-am gasit... Sau mai bine zis... In care am fost de acord cu gasitul asta...

Ma bucur sa spun ca mai sunt oameni... Adica cei care nu te mint doar de amorul artei cum a fost cu prietena mea si cu prietenul meu. Mi-a spus cat de franc si simplu a stiut ca nu se poate.. Eu o stiam, dar nu-mi doream s-o recunosc, addeam vina pe oricine, dar nu luam in seama ca totul se intampla cu un motiv... In situatia asta nu era valabil.

Imi place cand nu raman cu indoieli, cu ganduri ca poate dac as face s-ar schimba si ca poate... Mie nu-mi place poate de felul meu.

Asteptam de atata timp sa sterg mesajele alea si credeam ca am nevoie de un EL... Gresit, aveam nevoie de realizez...

Ma bucur ca am realizat cu ajutorul lui ce-i drept, dar s-a intamplat poate la momentul potrivit.

Iti multumesc...

Cum mai fac

Ma crezi ca nu stiu de ce fac ceea ce fac? De naivitate? De dor? Sau cred ca doar ma las purtata de val...

Mi-a fost dor de el ieri... Am gasit o poza cu el si mi-am amintit tot... Inclusiv finalul... Dragut final, nu? Un taraboi cretin, dar cred ca de fapt conteaza amintirea... Amintirea de copil prostut ce am fost... Si acum nici macar nu mai vorbim, dar cred ca asa e mai bine. Imi lipseste uneori ca si prieten, dar cica totul se intampla cu un motiv si incep sa cred ca asa si este.

Degeaba sunt planurile, pentru ca ma trezesc cu lucruri pe dos.

Mi s-a spus ca m-am schimbat mult. Ca nu mai sunt copilul ala naiv si care se enerva repede si degeaba. Mi s-a spus ca e mai bine asa, ca acum am cuvintele potrivite pentru situatiile cele mai ciudate si ca actionez bizart, dar bine.

Printu` din poveste? Fat-Frumos? La mine tot nu a venit. E ca si Mos Craciun. Cred ca exista, dar doar spiritual. Eu sunt prea departe de basm, il caut unde nu mi-e nasu`. Basmele sunt pentru copii, iar copii cei mari au parte de visuri...si stiti cum e cu ele, apar noaptea, iar odata cu dimineata dispar.

Urasc starea mea de cameleon traznit. Adica, de ce nu pot sa fiu cu o singura stare? Sa nu mai fiu atat de intortocheata, sa stiu odata pentru totdeauna ce imi doresc si mai ales de ce imi doresc asta. Inainte nu aveam atattea oscilatii, dar faceam totul in graba si de cele mai multe roi prost, iar acum decid mai greu dar mai bine... La ce bun?

Sa nu te schimbi, persoana imperfecta pentru tine va fi alaturi de tine in basm pentru felul tau unic de a fi. Ce magie ar mai fi daca as fi ca si ea? Sau ca alta?

Se spune ca la un moment dat in viata, oamenii fug de un anume eveniment... Si prin tot ceea ce inteprind ei incearca sa fuga de trecut, de ceea ce au facut sau de multe ori de ceea ce sunt...

Mi-as fi dorit sa nu fi facut toate acele greseli... Dar nu cred ca ar fi mare diferenta, sau poate da... Vezi tu, e bine ca am gresit, e bine ca m-am departat de acele persoane, e bine ca am plans si suspinat...Totul m-a schimbat si datorita ori din cauza tuturor acelor lucruri eu sunt Andreea, copilul naiv cu ochii mari si pe enjpe stari tampite.

Ideea e incotro ma indrept eu cu atitudinea asta si cu greselile de duzina? Unde duc minciunile pe care le-am pastrat si pe care le-am inghitit? De ce am facut atatea compromisuri pentru nimic? Si ce conteaza cu adevarat pentru mine, cand o sa imi dau seama?

Poate e totul rau asa cum vad altii si eu ma mint... Toata lumea e inconjurata de minciuni, dar nimeni nu isi recunostea vina pentru nimic...

Si acum sa-mi spuna cineva cum fac? :) Ca eu m-am saturat de decizii...

Vreau sa dorm... Sa dorm si sa uit...

This Christmas

Filme, 12 ore de somn, filme, vise, ceai in loc de vin fiert ca cica n-am voie ca-s minora, portocale, filme, foc, zapada, gheata, somn.

Asa e Craciunul meu si sincer anul asta nu l-as schimba cu altul. Am fost obosita, acum m-am mai relaxat. De fapt, am lenevit si nu-mi pare rau. Mai am cel putin o saptamana de trandaveala.

Vroiam sa ii fac o scrisoarea Mosului, ca cea de anu` trecut, cu multe dorinte pentru mine si pentru ceilalti. Vroiam, dar nici pana acum n-am mai reusit. Mi-e teama. Mi-e teama, pentru ca pe cele de anul trecut le-a indeplinit si stiti ca e vorba cu "Ai grija ce-ti doresti ca ar putea deveni realitate". Daca ce-mi doresc eu e doar ceva de moment? Mai stau sa am gandesc. O fac in Ajun si i-o pun sub brad, iar cand vine o ia si o citeste si are el grija de ea.

Complicat si cu dorintele astea... Mi-as dori atatea... si nimic.

Oricum cred ca anul asta Mosu` n-o sa mai imi indeplineasca dorintele, am dezamagit multe persoane... sau mai mult pe mine...

Spuneam ca m-am schimbat si asa e, dar nu e bine asa... Am gresit mai mult decat inainte si poate ca-mi pare rau... Si nici asta nu e bine, nu trebuia sa imi para rau de nimic. Si poate eu sunt singura care inteleg, desi sper ca nu... As avea nevoie ca cineva sa inteleaga, sa ma inteleaga...

La naiba, iar am stricat si postul asta... Doar defulari, doar nervi imprastiati si pic de inspiratie.

Imi place aroma de dor ce o are Craciunul asta, imi place mirosul de scortisoasa cu amintiri presarate. Ca sa il fac imperfect, as avea nevoie de nerabdare, de curiozitate in asteptarea unui cadou nestiut. am crescut, gata cu cadourile magice... Magia mi-o fac eu cand am nevoie sau cand o primesc in pliculete de fericire de la o persoana careia ii pasa.

Sarbatori fericite!