Nimic.

Cu un suflet de copil nu te joci... Nu cum ai facut tu. Nu poti sa il amagesti, iar apoi sa ii tai firul de care s-a agatat. Bine, poti sa faci asta, dar cred ca nu e moral...

Dar cred ca nu stiai ca faci atata rau...In fond, suntem toti niste copii, iar dragostea... dragostea adevarata nu e pentru copii... Copii se joaca cu orice, iar dragostea nu e o exceptie...

Nici macar nu stim ce vrem, nu vezi cat de confuza sunt eu acum?

Trebuie doar sa ma vindec, dar n-am nici cea mai mica idee cum o sa fac asta... Plang, plang fara sa ma pot opri si inca nu am ordine in ganduri...

Nu vreau nimic... In curand vine anul nou si se termina si vacanta si n-o sa mai pot plange si n-o sa mai pot sa uit ca am atatea de facut... Nu vreau cadouri, nu cred ca m-ar bucura ceva acum. Nu exista cadou sa ma faca fericita, ci doar cele ce aduc iluzia zambetelor...Ce o sa fac? O sa imi maschez iar lacrimile? Ce fond de ten ar fii bun sa imi pun zambete?...

Maine o sa fie nevoie sa ma prefac... Ca totul e bine, ca plang doar pentru un film, ca sunt doar obosita... Apoi or sa inceapa sa dea cu paru`, ca a fost asa si pe dincolo, pentru ca toti sunt in masura sa dea sfaturi care mai de care.

Urasc sa nu stiu ceva... Orice... Eu sunt cea care trebuie sa stie tot, d`asta mi se fac atat de greu surprizele. Oricum ma prind repede...

Macar am o decizie luata... Sa nu mai aud de povestile de dragoste perfecte, dar nu asta e decizia... Decizia e sa nu le mai cred. De ce mintiti ca va intelegeti de minune si ca e totul perfect? Stiti ca nu e asa, doar ca va e teama si voua la fel ca si mie... Eu am dorinta sa recunosc cand nu e totul verde, voi doar mascati totul in roz... Ok, ok, mai sunt si exceptii...

Tare mie frica de ce am facut... Cred ca l-am ranit, fara sa vreau... Stiam, dar nu pot sa explic... Simteam ca trebuie sa stie si asta, desi intelege gresit... Sa treaca timpu` si o sa ii explic concret... Daca o sa pot...

Trebuie sa ma linistesc...

Cum mai fac

Ma crezi ca nu stiu de ce fac ceea ce fac? De naivitate? De dor? Sau cred ca doar ma las purtata de val...

Mi-a fost dor de el ieri... Am gasit o poza cu el si mi-am amintit tot... Inclusiv finalul... Dragut final, nu? Un taraboi cretin, dar cred ca de fapt conteaza amintirea... Amintirea de copil prostut ce am fost... Si acum nici macar nu mai vorbim, dar cred ca asa e mai bine. Imi lipseste uneori ca si prieten, dar cica totul se intampla cu un motiv si incep sa cred ca asa si este.

Degeaba sunt planurile, pentru ca ma trezesc cu lucruri pe dos.

Mi s-a spus ca m-am schimbat mult. Ca nu mai sunt copilul ala naiv si care se enerva repede si degeaba. Mi s-a spus ca e mai bine asa, ca acum am cuvintele potrivite pentru situatiile cele mai ciudate si ca actionez bizart, dar bine.

Printu` din poveste? Fat-Frumos? La mine tot nu a venit. E ca si Mos Craciun. Cred ca exista, dar doar spiritual. Eu sunt prea departe de basm, il caut unde nu mi-e nasu`. Basmele sunt pentru copii, iar copii cei mari au parte de visuri...si stiti cum e cu ele, apar noaptea, iar odata cu dimineata dispar.

Urasc starea mea de cameleon traznit. Adica, de ce nu pot sa fiu cu o singura stare? Sa nu mai fiu atat de intortocheata, sa stiu odata pentru totdeauna ce imi doresc si mai ales de ce imi doresc asta. Inainte nu aveam atattea oscilatii, dar faceam totul in graba si de cele mai multe roi prost, iar acum decid mai greu dar mai bine... La ce bun?

Sa nu te schimbi, persoana imperfecta pentru tine va fi alaturi de tine in basm pentru felul tau unic de a fi. Ce magie ar mai fi daca as fi ca si ea? Sau ca alta?

Se spune ca la un moment dat in viata, oamenii fug de un anume eveniment... Si prin tot ceea ce inteprind ei incearca sa fuga de trecut, de ceea ce au facut sau de multe ori de ceea ce sunt...

Mi-as fi dorit sa nu fi facut toate acele greseli... Dar nu cred ca ar fi mare diferenta, sau poate da... Vezi tu, e bine ca am gresit, e bine ca m-am departat de acele persoane, e bine ca am plans si suspinat...Totul m-a schimbat si datorita ori din cauza tuturor acelor lucruri eu sunt Andreea, copilul naiv cu ochii mari si pe enjpe stari tampite.

Ideea e incotro ma indrept eu cu atitudinea asta si cu greselile de duzina? Unde duc minciunile pe care le-am pastrat si pe care le-am inghitit? De ce am facut atatea compromisuri pentru nimic? Si ce conteaza cu adevarat pentru mine, cand o sa imi dau seama?

Poate e totul rau asa cum vad altii si eu ma mint... Toata lumea e inconjurata de minciuni, dar nimeni nu isi recunostea vina pentru nimic...

Si acum sa-mi spuna cineva cum fac? :) Ca eu m-am saturat de decizii...

Vreau sa dorm... Sa dorm si sa uit...