RSS

Curcubeu


Sa ai totul si sa pierzi intr-un minut. Sa desenezi un curcubeu si tocmai ploaia sa ti-l distruga... Si stii de ce? Pentru ca era desenat. Nu s-au distrus culorile, ci s-au accentuat, au capatat alte nuante... Ploaia mi l-a spart in bucatele...in zeci de bucatele, care par ca nu se mai pot potrivii la loc.Par schimbate, parca ruptura le-a schimbat de tot... Si daca ma gnadesc bine, e normal... O ruptura, o durere te schimba... Orice lucru dureros te schimba. Nu ne place, dar asta e adevarul, iar in timp ne dorim sa fim ca inainte...


Mereu mi-am dorit un curcubeu. Al meu nu avea sapte culori, normal, doar era mai special. Mi-au placut lucrurile speciale mie...Si le-am distrus... Si acum o sa se trezeasca cineva sa imi spuna ca nu l-am distrus eu, ci ploaia. Eu am provocat ploaia, si aia tot a mea este...Tot a mea.

Oricat i-ar placea cuiva sa ramana copil, e imposibil... Faci parte dintr-o lume unde majoritatea se vor adulti, se vor destepti in cautare de vise pline de aur. Eu fac parte dintr-o lume in care mi-o desenam cum vroiam, pana a venit ploaia...Da, ploaia mea. Dau vina pe mine asa cum ar trebui sa faca un om responsabil. Imi asum vina si nu sper ca asta va repara curcubeul, ci doar ca se va oprii ploaia... Nu doar ca mi-a stricat curcubeul, dar ma raneste. Imi creeaza un gol in care toarna multa indiferenta si nu cred ca asta e o solutie pentru ceva.

E vara. Ploaia de vara face bine. Pentru multe. Si totusi vara apar cele mai multe curcubee, dar anotimpurile s-au dat peste cap si la fel si desenele mele, visele si sperantele... Sa inceteze ploaia sau sa-mi dea curcubeul...




Cosmar


Am visat urat. Iar. M-am trezit singura si speriata. De data asta am retinut cosmarul... Ramasesem singura si oarecum era vina mea. Mi-e greu sa recunosc ca e vina mea, dar se intampla si in realitate. Ma inchid, ma incui in carapacea mea si ma ascund de probleme.
Picaturi de apa sarata le-am varsat iar in perna mov... M-am saturat de tipete in jurul meu. Dupa atata timp cat eu eram dragonul, balaurul ce sufla foc, acum ma simt incoltita de atatea tipete.

Am ramas copil si sufletul mi-l sfasie cine apuca. Fericirea mi-e data sa ma atate, sa ma amageasca. Un copil fara leagan, cu ochii mari si sclipitori de la...plans. Ma gandesc doar unde sa fug... ca cea mai mare lasa. Ma gandesc unde sa caut fericirea, pentru ca mi-e prea frica sa o descopar in jurul meu imperfect. Si cand te gandesti ca imi placea imperfectul...

Mai am un an si as fi vrut sa fie "cel mai cel", nu sa imi doresc sa fug cat mai departe. Am mai fugit.. si a fost bine...la inceput.

Traiesc in povesti ... Atatia balauri si vrajitoare si eu nu imi dau seama ce se intampla cu vrajile mele. Unde dracului sunt??

Suna atat de trist, dar sunt dezamagita... De mine si de restul...Dar mai mult de mine. Ar trebui sa pot face mai mult. Ar trebui sa imi zic ca pot muta muntii din loc si sa ma apuc de treaba, dar nu... ma inchid in carapace. Nu spun cand ma supar si de ce, ci doar sper sa treaca de la sine desi stiu foarte bine ca miracolele astea nu se intampla. Ma ranesc singura. Carapacea nu ma apara, ma raneste...

Nu stiu sa imi cer scuze... Am orgoliul ala de neintrecut cica...Afla ca orgoliul asta a fost calcat in picioare de n persoane. Atatia Bau-bau...


N-a fost nimeni sa imi spuna ca a fost doar un cosmar...M-am trezit singura asa cum era normal si mi l-am derulat ca pe un cutit ce se rasuceste...

Solutii? Nu acum...Mi-e prea teama...M-am trezit singura.