RSS

In asteptarea sperantei


Am pus praf pe o bucata mare din trecut, am uitat numere si oameni. Oamenii …ciudat, dar inca ii pot recunoaste dupa un simplu gest sau dupa privirile specifice… Si de ce sa mint, dar uneori mi-e dor de simplitatea din trecut, dar prezentul incerc sa il asez desi are prafuri diferite, in consistente schimbate si culori ironice. Oamenii din prezent sunt inselatori, dar in fata sinceritatii cedeaza…desi nu complet, dar atat cat sa cunoasca si adevarul, nu doar cum sa se ascunda mai bine.

Mi-am dorit multe si le-am obtinut pe toate mai devreme sau mai tarziu, dar nu mi-am dorit cum ar fi trebuit. Mi-am dorit pe bucatele risipite si, desi faceau parte din puzzle`ul meu mare, nu am fost suficient de prudenta incat sa imi doresc toate bucatelele de care aveam nevoie, iar acum sunt constienta de atatea piese lipsa. Stiu, ai putea spune ca solutia ar fi sa imi doresc bucatile lipsa, insa e cam greu cand nu sti ce fel de piese iti doresti, in special cand vrei ca puzzle`ul tau sa fie mai frumos decat oricare altul…

17 ani- stiam eu ca vor fi cei mai frumosi ani...Nu m-au crezut multi, dar am vazut si singura ca am avut dreptate, din nou. Recunosc, lipseste o veriga importanta, dar o sa vina si ea la momentul ei. Lucrurile se mai aseaza si de la sine, nu doar la bataile mele din palme. N-au efect nici stelele norocoase, nici vorbele frumos spuse, pentru veriga asta e nevoie de curaj…Din partea a mea si a jumatatii… Si nu, nu e vorba de prea multe carti citite si filme vazute, se numeste simplu- speranta.

Nu-s cea mai amuzanta si inteligenta persoana si nici nu spun ca mi-as dori sa fiu, doar ca imi doresc ca prietenii mei sa vada ceea ce e frumos in mine, pe langa orgoliile tremurate, nerabdarea usor nebuna, nervozitatea nefumata si culoarea ochilor turbata…Prietenia inseamna mai mult decat aparenta, interes si dramatism, iar cei ce stiu ce culoare are prietenia sunt putini, caci culoarea prieteniei nu face parte din cele sapte ale curcubeului.

In acea zi de mai vreau sa miros o floare cu o culoare turbata, sa am ochii cat mai verzi de fericire, nu de plans ascuns, sa fiu inconjurata de zambete sincere si de un vis mare. Mai e putin si totusi nu mai vreau sa ma descotoresc de copilul din mine cu ochii inocenti si cu dorinta de simplitate, il pastrez in camera cea mai importanta din inima mea.

4 comentarii:

Anonim spunea...

De ce imi dai impresia ca iti e frica de 18 ani?!

Hey, poti sa asculti Vama Veche-18 pana iti raman versurile lipite de inima si dupa sa dai tot ce ai mai bun prietenilor care cu siguranta vor fi acolo sa te arunce de 18 ori in sus :)

Andru` spunea...

nu vreau 18, poate mi-e frica...Dar vreau sa raman la 17...

Anonim spunea...

ar trebui sa nu-ti mai doresti ca puzzle-ul tau sa fie cel mai frumos. daca fiecare am primi numai ce e mai frumos,partea urata cui i-ar mai reveni?.si poate ca ce ai e frumos numai ca tu nu-ti dai seama de asta INCA.

Andru` spunea...

@Anonim SUnt egoista si vreau sa cred ca merit ca puzzle`ul meu sa fie cel mai frumos...

Trimiteți un comentariu