RSS

Cand nu ai suflet, unde te duci?


Lua tricoul albastru marin si tricoul alb urias in care dormea din dulap si le arunca in geanta XXL, portfardul avea tot ce ii trebuia(adica cele necesare, nu farduri si chestii de aratat misto ca sa fi agatata de misogini), iar portofelul cu toate actele necesare unui drum, era ca de obicei in buzunarul interior al gentii.



Telefonul incepu sa sune, dar il baga frumos la incarcat si il aseza pe noptiera. O suna prietena ei, Carina. Pe Carina o stia dintotdeauna, iar pentru ea , dintotdeauna insemna de la 15 ani. La 15 ani incepuse o viata noua sau macar asa dorea sa creada. Stia foarte bine ca o sa se ingrijoreze, iar in final o sa ajunga sa o sune si pe vecina ei si colegii de service, mai putin pe mama ei… Oricum nu ii pasa, nu i-a pasat niciodata. Desi cu Carina parca era altceva.



Incuie usa si cu acelasi pas repezit cobori scarile, nu i-a placut niciodata liftul, avea claustrofobie. Masina era in locul ei de parcare, asa cum era si normal. Unele lucruri ramasesera totusi normale... Era 2 dupa amiaza, o caldura infernala si ea porni spre nicaieri. Mai mult ii lua sa iasa din urbea incinsa, decat sa ajunga in Taramaul de Nicaieri. Il numise asa impreuna cu tatal ei, pe vremea cand erau “exploratori” si se duceau la munte. Serviciul lui ii impunea numeroase deplasari,iar cele mai multe au fost in Taramul de Nicaieri.



Drumul era ametitor prin copleseala caldurii si prin infinitatea pe care o crea. Ar fi putut sa planga, doar ca isi impusese cu mult timp in urma sa nu fie vazuta vreodata cu lacrimi in ochi, cu boabe mici de margaritar… Plansul era pentru cei slabi, iar ea trebuia sa fie puternica, sa ajunga sus. A functionat, planul ei de atunci se dovedise a fi cum nu se putea mai bun. Era redactor-sef la propria ei revista. Pornise cu ea ea de la 0 si acum era cea mai vanduta revista. Nu degeaba era numita cea mai de succes femeie.



Avea motive sa planga. Viata ei personala mergea extrem de prost. Familia era total inexistenta pentru ea, logodnicul il indepartase in patul secretarei, iar prietenele le ura pentru vietile lor perfecte. De si-ar fi facut timp sa mai iasa cu ele la cafenea, ar fi stiut ca nicaieri nu e totul roz. Ea insasi parea cu o viata perfecta si stia prea bine ca nu era asa. O invidia chiar si pe asistenta ei, pentru familia ce o avea si pentru cei doi copii. Ii era greu sa inteleaga cum putea sa aiba o familie asa frumoasa, cu un program atat de restrans. Avea acelasi timp liber ca si ea, iar ea nu avea deloc. Ii dadea numeroase sarcini chiar si pentru timpul liber. Ii placea sa faca rau oamenilor care lucrau pentru ea. Parea ca si cum ar plati si ei inima ei de gheata. Barfele despre ea spuneau ca si-ar fi vandut sentimentele si viata pentru o simpla inima de gheata, ca facuse pact cu diavolul. “Imaginatie, doar lucreza pentru o revista” si-a spus in sine si a continuat cu treaba. N-o miscau lucrurile astea, a chiar o alimentau cu energie. Asta si cafeaua.



Cand cerul capata o culoare rozalie, drumul ei lua sfarsit. Isi lua geanta si cobori din masina. Cu pasi calmi si calculati intra in curte, iar cand ridica privirea spre casa o vazu pe Carina asteptand-o cu o cana de ceai verde.

“Ma gandeam eu ca asta faci. Te asteptam de o jumatate de ora…” ii zise si o stranse in brate.

Aici venea in fiecare vara si oricand sintea nevoia unei pause, era pensiunea ei preferata. Era locul amintirilor cu tatal ei, ii dadea un sentiment de putere, de dorinta de a merge mai departe cu capul sus. Se simtea imbarbatata de tatal ei. Era taramul de Nicaieri, locul perfect.



Ii povesti totul Carinei, iar aceasta o asculta intelegatoare. Lumea spunea ca e o scorpie, Carina doar ca e cea mai buna prietena din lume. O lacrima curse pe obrazul ei, iar Carina i-o sterse. Tradarea schimba si o inima de gheata, iar o lacrima o poate topi.


Blue a vrut sa scriu despre cineva fara suflet si universul persoanei respective...