RSS

Teoria iubirii de la A la B


Gen un anunt, mai exact un anunt personal. Nu exista iubire! Mda, si ma refer la fluturasii si brotaceii dintre o Cosanzeana si-un Frumos-Fat. Totul mi se pare la nivelul mintii, un pachet de iluzii uneori reciproce, desi eu consider ca reciprocitatea asta e falsa pana la un anumit punct.

Poti sa (crezi ca ) iubesti pana la infinit o persoana, sa va intelegeti mai ceva ca Adam si Eva fara frunze, pana la urma egoismul iese la suprafata si iti injunghie inima oferita pe tava. Yea right, pustoiaica e depresiva! Am crezut si eu ca m-am indragostit si nu o data! Copilarii le numesc acum cu cinism, cu rautate, cu o usoara falsitate.

Iubirea e pentru oameni! Ori in cazul societatii actuale, cu siguranta nu mai vorbim de umanitate, ci de mitul sarpelui extins la scara larga. Cum sa fim capabili de concesii, de iubire irationala, de sacrificiu cand nici macar nu credem orbeste in iubire? Mereu incercam sa ne protejam inima, caci avem experienta care urla sa o pansam mereu si mereu, chiar si cu un nou tratament.

Dragostea e oarba, fraiera, dar vreau sa vad exemple de dragoste de felul asta din partea a doua persoane, nu din partea uneia singure.

Incerc sa imi reduc "teoria" la absurd, dar eu cred in ea. Pentru mine e valabila si nu mai cred in tratamente pentru inima mea pansata continuu. Gasesc mereu adjective pentru himera asta de iubire, dar si ele sunt iluzii.

Ne prostim mereu, ne jucam, dar de fapt ne ranim. abia apoi capatam respect pentru ceea ce se crede a fi iubire.

Punct... Ce-o sa fie dupa el?

Uraganul meu


If you`re going through hell, keep going...


Imi inabuse energia. Imi reduce gandurile la unul singur: " De ce s-a schimbat totul?". Ok, recunosc, uneori sunt o persoana rece si ma comport urat, poate din cauza orgoliului ce urca chiar si pana la ceruri.


Rulez povestea in franturi la nesfarsit. Unde am gresit? Trebuia sa nu fiu eu? Ce rost ar mai fi avut povestea asa? Asadar, acum am ramas doar cu povestea si trebuie sa ma conformez. Trebuie sa-mi canalizez gandurile si energia spre visurile singulare, ce stau in persoana mea. La visele in echipa mai am de lucrat...


Cum sa-mi schimb firea? Pot sa ma prefac ca mi-e bine, sa rad cum n-am mai ras, sa dansez pana imi distrug talpile, sa beau desi nu mai pot, sa ascult muzica desi ma doare. Pot sa fac astea si multe altele, dar sufletul meu NU poate fi pacalit:). Pur si simplu, nu accepta ca ceea ce parea ca se completeaza, timpul, locul, persoanele ce erau dintr-un puzzle pierdut au fost trimise in cutia timpului, ca restul. NOI nu faceam parte din restul, eram intr-o atemporalitate continua...NE faceam povestea dupa un model propriu, nu dupa restul.


Poate teama asta a mea, ce-mi cuprinde mintea la nesfarsit reprezinta teama ca VEI fi ca restul. Te voi putea rani ca pe restul? Voi vorbii cu tine ca si cu un oarecare? Inca nu pot sa mut linia in fata ta, linia ce ma desparte de restul..


Atata uragan intre gandurile mele si totul a pornit de la tine, dintr-un loc paradisiac, dintr-o insula...

Gol de toate


Am inima si stomacul goale, dar stomacul urla cu o durere mai aproape de realitate. In inima s-au refugiat gandurile, reflectiile realitatii si lovesc rand pe rand, dand izvor lacrimilor. E-un izvor murdar, creionul mov ma paraseste si el, se duce pe apa sambetei.

Am adunat comori grele cat pentru o viata. Au o singura defectiune, anume fac parte din calea Raului si nu-mi sunt de folos, caci ma doboara continuu. Averi mult spus, caci sunt poveri ce-mi sunt lipite si imi amintesc prea des de adevarata lor greutate. Exteriorul incearca sa ma ingenuncheze si ma-mpotrivesc cu ultimele forte. Vreau un pat calduros in creierii muntilor impreuna cu Alchimistul ca sa ma refac. Iar dupa, un film bun si muulta inghetata.

Mereu am vrut... A scris si-am scris, iar in final aproape c-am pierdut si ce-am scris. Soarta! Toti am vrea sa fim scriitori, caci in fond scrisul e o arta si mereu va ramane marturia sigura ca a fost, dar se pierde esentialul: prea putini au dreptul la titulatura asta. Ne-am nascut deja inzestrati cu talente, nu le putem scoate din piatra seaca.

As incerca sa fa un efort si sa-mi golesc viata de poveri, dar mereu e mai usor sa spui decat sa faci. E greu, greu ca dracu`, dar si incercarea doare. Totul e-o parte din mine si n-am cum sa-mi smulg parti din mine. O sa incerc sa suport in continuare cu acelasi stoicism...

A venit toamna, a trecut timpul


Au trecut trei ani, l-am inceput pe al patrulea. Ma uit in urma si sunt atatea amintiri, incerc sa le reiau ca sa ma binedispun si niciodata n-am timp: creez alte si alte amintiri.

Am iubit aproape-n fiecare an. Uneori mai mult, uneori din greseala, dar intodeauna a fost suficient cat sa amprenteze o perioada. Cineva iubeste mai mult intr-o relatie,iar asta am vazut mereu.

Urc scarile astea ciudate si-mi aduc aminte ce greu le urcam in urma cu trei ani. Sunt inalte si oblice, inca obosesc, dar parca e mult mai usor. Imi aduc aminte de prima lucrare de la istorie, din clasa a IX-a. Azi am dat alta si-a fost atat de diferit. E ceva firesc, dar amintirile-s ciudate. Orele de franceza de cand eram boboaca si-acum profa a facut schimb de roluri cu bobocii.

Camera 8, etajul 2si 3. Pe rand, desigur! Clasa a IX-a sau Polul Nord, clasa a X-a sau Conflicte interne, iar a XI-a - Distractie continua si garantata. Hmm, si a XII-a de ce va fi patata?

Mi-aduc aminte de mine si de restul, iar trei ani parca ne-au schimbat radical, desi esenta-i aceeasi. Nu-mi placea de mine atunci, dar parca nici acum nu-i bine. Caut o formula si n-o caut unde trebuie. Incerc gandirea pozitiva, dar am nevoie de o pauza speciala si se lasa asteptata...

A venit frigul cu un cadou numit raceala, au venit ploile si-o sa imi aduca tristete si teama. Dau vina pe anotimp, insa migrena mea continua are alta cauza. Mi-e dor de multe, dar amintirile-s amintiri! :)

Timpul-marele doctor


Toata lumea spune"lasa ca timpul le vindeca pe toate". Asa ca avem tendinta sa luam vorba asta ca atare si sa lasam sa treaca timpul oricum, dar sa treaca mai repede, ca sa trecem de partea in care doare sufletul si parca se destrama fasii de amintirii din el. Ar fi trebuit sa ni se spuna ca , de fapt, timpul este doar un unguent , ce aplicat cu regularitate, cicatrizeaza rana sufletului. Dar cicatricile raman, asa-i? Iar unele mai dor la atingere sau doar semnul cicatricii provoaca o tristete, macar in ochi.

Iluziile pamantului, toate le gasesc oriunde. Visele iar ma bantuie, cu greseli, cu dorinte, cu tot ce vreau, dar mai ales cu ce nu vreau...Subconstientul lucreaza mai mult decat mine, ma depaseste si evolueaza...

Daca timpul ar vindeca totul, am rezolva usor cu un somnifer, am dormii o zi-doua, iar apoi am lua-o de la capat. Ce rost ar mai avea? Viata asta, pentru ce ar mai fi apreciata?

Etichetam oamenii, insa si noi suntem etichetati de altii si nu ne convine. De fapt, nu vedem ca de fapt, toti suntem intr-o continua evolutie si ca unii sunt intr-o etapa, iar altii undeva mai sus, mai jos... Ce-i rau e ca unii se blocheaza... Deh, totul roz oricum nu e.

As inchide ochii, sa ma trezesc in viitor si sa vad ca e bine si ca acum am motiv sa imi fie atat de rau... Si nu pare nimic rau, nu? Toate se rezolva asa-i? Sutele de dorinte nu ma lasa sa dorm mult, poate nu vor sa visez cum va fi in viitor...Sau poate asa se cladeste viitorul.

Totul va fi bine...Candva. Timpul le rezolva pe toate...