RSS

Nu vroiam


Iar am sentimentul ala de adult ratat. Adica prin definitie adultii sunt ratati pentru ca nu vad ceea ce conteaza, esenta, ci cauta mereu aparenta

E sentimentul ala care apare dupa ce te trezesti din vis sau sa-i spun minciuna? Cat sa te minti? Cat sa zici ca nu-mi mai pasa? Cat de mult sa ajung sa-mi cred minciuna? Cat sa cred in iluzia ce mi-am creat-o, ce am dorit-o?


Si acum sa-mi spuna cine intelege... Ca eu nu pot sa inteleg cum sa te minti in halul ala... In halul in care am facut-o eu...

Am renuntat la atatea si mi-am facut rau singura dorindu`l mereu in viata mea intr-un fel sau altul. Si spuneam ca ma bucur ca nu mai vorbim, ca nu mai stim nimic unul de altul... Cum am putea? Prin mesajul pe care l-am trimis de ziua lui? De ce, ca sa vad ca el nu stie cand e Sfantul Andrei? Sunt chestii care le stiu si pe care nu le-am rumega la timpul potrivit si poate ca imi pare rau... Imi pare rau ca mi-am facut rau singura, caci nu e vina nimanui pentru nimic. Sunt unica responsabila de tot ce imi doresc... Si nu, nu-mi pare rau ca nu mai vorbim, ca nu mai stiu nimci de el, ca nu ma mai suna, chiar daca uneori asa pare... Eu am facut tot ce am putut, am facut mai mult, am incercat sa ma reindragostesc, am incercat sa uit tot si aproape ca reusisem, ma dusesem cu minciuna departe, nici nu mai visam...

Dar poate toate acele cosmaruri erau un semn ascuns, cum ca n-am cum sa-mi uit trecutul si greselile...Pentru ca asa e, acum totul mi se deruleaza si doare...

"Esti nebuna!" ... Poate ca sunt, dar nici nu pot sa ma schimb.

Poate ca greseala mea cea mai mare e ca nu incerc sa ma prefac, decat fata de mine insami... Nu-mi place sa ii mint pe cei care ii ador, pe cei la care chiar tin, pe cei care imi sunt alaturi constient sau nu...

Nu-mi place partea asta... E partea in care eu nu inteleg nimic si mi-e frica de cine sunt...

De obicei nu-mi fac angajamente pe care stiu ca nu le pot face... De exemplu nu ma aventurez in relatii, pentru ca stiu ca nu-s capabila sa impart...N-am incredere in ei, de obicei...Dar am avut noroc...Am dat peste un El caruia i-a pasat poate ceva mai mult decat ...Stiu eu...

Nu e drama, nu-mi plang de mila, dar vreau sa-mi amintesc... Chestiile astea o sa le mai gandesc, acum ele sunt in stare bruta si nici nu cred ca realizez prea mult ce scriu, dar pentru mine e o eliberare de minciunile in care ma afundasem....

Deci cum am putut sa il mint in halul ala? Nu facuse nimic, doar ca aparuse la momentul potrivit, dar in situatia nepotrivita ca sa zic asa...Ca si mine , de altfel...

Si ar intelege gresit, totul. Nu e ca si cum ar fi fost ceva de umplutura, ca sa uit de un el mai vechi...Doar ca a fost prapastie momentul in care l-am gasit... Sau mai bine zis... In care am fost de acord cu gasitul asta...

Ma bucur sa spun ca mai sunt oameni... Adica cei care nu te mint doar de amorul artei cum a fost cu prietena mea si cu prietenul meu. Mi-a spus cat de franc si simplu a stiut ca nu se poate.. Eu o stiam, dar nu-mi doream s-o recunosc, addeam vina pe oricine, dar nu luam in seama ca totul se intampla cu un motiv... In situatia asta nu era valabil.

Imi place cand nu raman cu indoieli, cu ganduri ca poate dac as face s-ar schimba si ca poate... Mie nu-mi place poate de felul meu.

Asteptam de atata timp sa sterg mesajele alea si credeam ca am nevoie de un EL... Gresit, aveam nevoie de realizez...


Ma bucur ca am realizat cu ajutorul lui ce-i drept, dar s-a intamplat poate la momentul potrivit.

Iti multumesc...



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu